Agenția Națională Transport Auto (ANTA) trage un semnal de alarmă privind riscurile sporite din trafic, generate de vremea instabilă din ultimele zile. Instituția solicită operatorilor de transport rutier – atât de persoane, cât și de mărfuri – să dea dovadă de responsabilitate și să adopte măsuri suplimentare de siguranță, în contextul în care ploi abundente afectează vizibilitatea și aderența pe carosabil.
Reprezentanții ANTA avertizează că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului de accidente rutiere, cauzate în mare parte de condițiile meteorologice nefavorabile. În acest sens, sunt lansate o serie de recomandări pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic.
Recomandări esențiale pentru șoferi și operatorii de transport:
• Asigurarea stării tehnice a vehiculului – Este necesară verificarea atentă a sistemului de frânare, a anvelopelor, a sistemului de iluminat și a ștergătoarelor, înainte de a porni la drum.
• Conducere prudentă – Adaptarea vitezei la condițiile de drum este esențială, mai ales în caz de carosabil umed sau vizibilitate redusă. De asemenea, se recomandă păstrarea unei distanțe de siguranță corespunzătoare și evitarea manevrelor bruște.
• Planificarea traseului – ANTA încurajează monitorizarea prognozei meteo și a stării drumurilor, pentru o organizare eficientă și sigură a călătoriilor.
Instituția subliniază că respectarea strictă a orarelor de circulație sau a termenelor de livrare nu trebuie să fie pusă înaintea siguranței rutiere. Conducătorii auto sunt încurajați să acorde timpul necesar pentru desfășurarea fiecărei curse în condiții de siguranță deplină.
„Viața și integritatea pasagerilor, dar și a celorlalți participanți la trafic, trebuie să rămână prioritatea absolută în orice situație”, transmite ANTA în mesajul său către toți cei implicați în transportul rutier.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.