Acasă Justiţie Angajata unei bănci, cercetată de CNA: A sustras 135.000 de dolari din...

Angajata unei bănci, cercetată de CNA: A sustras 135.000 de dolari din instituție

227
0

Șefa unei subdiviziuni din cadrul unei bănci comerciale din Moldova este cercetată de CNA într-un dosar de delapidare a averii străine. Potrivit materialelor cauzei, aceasta este bănuită de sustragerea a 135.000 de dolari din tezaurul băncii, echivalentul a peste 2,3 milioane de lei.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, cauza penală a fost pornită la data de 4 ianuarie curent, iar ieri, 10 ianuarie, au fost efectuate percheziții la domiciliul acesteia în vederea fortificării probatoriului. 

Astfel, femeia este bănuită că, la îndrumarea unor persoane, cu care s-a cunoscut în mediul online, abuzând de funcția sa de șefă a Secției operațiuni de casă, ar fi sustras suma de 135.000 de dolari. Bănuita își recunoaște vina pe deplin.

În prezent, femeia este cercetată în stare de libertate, conducerea urmăririi penale fiind asigurată de Procuratura municipiului Chișinău.

Oamenii legii amintesc că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.