Acasă Social Anatolie Nosatîi: Armata Republicii Moldova se pregătește pentru apărare

Anatolie Nosatîi: Armata Republicii Moldova se pregătește pentru apărare

0

Armata Republicii Moldova se pregătește pentru apărare.

Așa a răspuns ministrul Anatolie Nosatîi, în cadrul emisiunii În Profunzime de la ProTV, fiind întrebat dacă autoritățile se pregătesc pentru un eventual război, scrie realitatea.md.

„Doctrina forțelor armate este o doctrină de apărare, bazată pe suficientă necesară de apărare. (…) Acel buget alocat nu ne permite să invocăm militarizarea sau pregătirea de război. Ne permite să menținem resurse pentru apărarea suveranității și integrității statului”, a spus Nosatîi.

Potrivit ministrului, după izbucnirea războiului în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au văzut necesitatea dezvoltării apării anti-aeriene, tehnologiilor informaționale, sistemelor de protecție cibernetică și de sporire a capacității operaționale.

Nosatîi s-a referit și la creșterea bugetului pentru apărare, care a permis noi achiziții pentru pregătirea soldaților, dar și colaborările cu instituțiile europene și NATO. Vorbind despre exercițiile militare desfășurate anual, oficialul a punctat că anterior acestea aveau loc pentru bifă și se organizau doar o zi, iar actualmente există „abordare serioasă în acest proces”.

Cât despre numărul rezerviștilor, potrivit ministrului, este vorba despre toți bărbații de la 18 până la 60 de ani, dar și unele femei cu specialități corespunzătoare sau instruite la catedre militare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.