Acasă Extern Ambasadorul R. Moldova la Kiev: Ucraina a eliberat 50% din teritoriile ocupate

Ambasadorul R. Moldova la Kiev: Ucraina a eliberat 50% din teritoriile ocupate

0

Ucraina, cu ajutorul partenerilor săi, în cei doi ani de război a reușit să elibereze peste 50% din teritoriile ocupate ilegal de armata rusă, susține ambasadorul R. Moldova la Kiev, Valeriu Chiveri.

Potrivit diplomatului, cu toate că situația nu este ușoară deoarece războiul nu cruță pe nimeni, totuși, Ucraina a înregistrat progrese semnificative în acest război, scrie Radiomoldova.md.

„A câștigat bătălia pentru Marea Neagră aplicând lovituri dureroase flotei maritime rusești și a asigurat funcționalitatea coridorului cerealelor. Important de menționat este că a fost o creștere a PIB-ului de 5% după o scădere dramatică de 30 % în anul 2022. Am reușit să protejăm sectorul energetic în pofida loviturilor precedente. Nu mai puțin important a fost păstrată activitatea instituțiilor de stat, sociale, activitatea sectorului financiar. a fost luată o decizie de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană a Ucrainei și R. Moldova”, a menționat Valeriu Chiveri.

De menționat că de la începutul războiului în Ucraina, Republica Moldova, pe lângă faptul că mai găzduiește peste 100.000 de refugiați ucraineni, a oferit mai multe loturi de ajutor umanitar. Săptămâna viitoare, Chișinăul va transmite Ucrainei bunuri materiale în sumă de 4,9 milioane de lei. Lotul conține bunuri din domeniile energetic, medical, cum ar fi sisteme pentru transfuzia sângelui și dezinfectanți, dar și alimente sub formă de conserve.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.