Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada, s-a întors la Chișinău după o vacanță petrecută în Japonia.
Într-o postare pe rețele, diplomatul a anunțat că a revenenit în R. Moldova, subliniind dificultățile energetice cu care se confruntă țara noastră și regiunea transnistreană, scrie Infotag.md.
„Transnistria s-a trezit cu o pană de curent în toiul sărbătorilor de Anul Nou Ortodox, din cauza refuzului Rusiei de a-și onora angajamentele de furnizare a gazelor. Ne așteaptă pe toți un an dificil, dar important”, a scris Yoichiro Yamada.
De la 1 ianuarie, malul drept al Nistrului nu mai primește energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, după ce în regiunea transnistreană nu mai sunt livrate gaze de la compania rusă Gazprom.
Aproximativ jumătate din energia electrică consumată de către malul drept al Nistrului este importată din România. Mai multe companii din statul român au anunțat că sunt dispuse să vândă Republicii Moldova electricitate la un preț preferențial, mai mic decât cel de pe piață.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.