Judocanul Alexandru Tîrsînă a câștigat Cupa Europei printre seniori la categoria 60 kg. Competiția s-a desfășurat la Podgorica, Muntenegru.
Tîrsînă i-a învins pe sârbul Ivan Ledjanski, muntenegreanul Edvin Civovic, polonezul Ksawery Ignasiak și italianul Vincenzo Manferlotti.
La 73 kg, Vlad Mitru s-a ales cu medalia de bronz după victoria în meciul cu sârbul Bogdan Velickovic.
La feminin, Daniela Tcaci (63 kg) s-a clasat pe locul 5, reușind să obțină două victorii.
La Cupa Europei printre juniori Vladimir Iacomi, la categoria 60 kg, a cucerit medalia de argint. Competițiile au avut loc la Portimao, Portugalia. Iacomi a luptat cu italienii Francesco Menghini și Mario Tinelli și spaniolul Anderson Vasquez, dar în ultimul act a fost învins de ibericul Unai Merino.

La 73 kg, Renat Croitoru s-a clasat pe locul 5, după ce a cedat în finala mică în fața kazahului Omar Nurbergenov.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.