Acasă Justiţie Alexandru Tănase: Cei care vor bloca desfășurarea anticipatelor riscă dosar penal

Alexandru Tănase: Cei care vor bloca desfășurarea anticipatelor riscă dosar penal

0

Încercările unor forțe politice și parlamentare de a bloca desfășurarea și organizarea alegerilor parlamentare anticipa ar putea avea consecințe penale. De această părere este expertul în drept constituțional și fostul președinte al CCM, Alexandru Tănase.

Vorbind despre faptul că anumite forțe ar încerca să blocheze rectificarea Bugetului de stat în scopul alocării surselor financiare pentru desfășurarea scrutinului, Alexandru Tănase a spus că acest proces nu poate fi împiedicat.

Banii pentru alegeri vor fi găsiți. Organizarea alegerilor nu poate fi împiedicată din cauza lipsei surselor financiare. Cei care vor încerca să împiedice desfășurarea alegerilor recurgând la instrumente, precum nealocarea fondurilor, riscă răspundere juridică, inclusiv până la cea penală”, a spus constituționalistul.

Potrivit lui, în ultima perioadă se discută foarte mult despre uzurparea puterii în stat, iar orice încercare de a bloca procesul electoral va avea urmări grave.

Consider că având un aviz al CCM, având un decret prezidențial, orice încercare de a bloca acest proces prin neonorarea obligațiilor care derivă din aceste acte, duce la riscuri enorme”, a precizat Tănase.

Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău. Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

De menționat că socialiștii au anunțat anterior că nu vor aloca bani pentru desfășurarea anticipatelor, astfel încât organizarea alegerilor ar deveni imposibilă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.