Acasă Justiţie Alexandr Stoianoglo se poate alege cu un NOU CAPĂT DE ACUZARE: CSP...

Alexandr Stoianoglo se poate alege cu un NOU CAPĂT DE ACUZARE: CSP a desemnat un procuror pentru a investiga pretinsele acțiuni ilegale în dosarul expulzării profesorilor turci

0

Consiliul Superior al Procurorilor a dat curs solicitării depuse de fostul deputat al Platformei DA și ex-președinte al Comisiei de anchetă „Laundromat”, Inga Grigoriu, cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Mai exact, este vorba de dosarul expulzării profesorilor turci din R.Moldova și inacțiunilor lui Stoianoglo.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată joi, 18 noiembrie, de plenul CSP.

Procurorul Andrei Balan va examina aspectele invocate de Inga Grigoriu. A expedia procurorului în Procuratura Anticorupție Andrei Balan sesizarea”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

Andrei Balan activează în cadrul Procuraturii Anticorupție din 2003. Potrivit magistrat.md, în 2020, Balan a obținut un salariu anual de la PA de 321 587 lei, ceea ce constituie 26 798 de lei lunar. În 2017, Andrei Balan a candidat la funcția de adjunct al procurorului-șel al Procuraturii Anticorupție (PA).

Precizăm că Inga Grigoriu a sesizat CSP și a cerut investigarea „inacțiunilor” procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, referitor la investigarea expulzării celor 7 profesori turci și pedeapsa cu care s-a ales fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari.

Dosarul expulzării profesorilor turci

Acum trei ani autoritățile R. Moldova au desfășurat o operațiune prin care, în doar câteva ore, șapte angajați turci de la rețeaua de licee Orizont” au fost reținuți și expulzați în Turcia. Toți cetățenii turci au primit sentințe cu închisoarea. Din septembrie 2020, cauza penală se află pe rol la Curtea de Apel Chișinău, dupa ce soția lui Feridun Tufekci – directorul filialei liceului Orizont din Ceadâr-Lunga care a fost expulzat acum trei ani împreună cu alți 6 cetățeni turci a atacat la CA Chișinău sentința secretă de condamnare a fostului șef SIS Vasile Botnari – singurul figurant în dosar.

Pănă astăzi, nimeni nu a fost pedepsit pentru această operațiune. Singurul responsabil de expulzarea profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova, potrivit procurorului general, ar fi fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), iar Vasile Botnari și-ar fi recunoscut vinovăția.

În august 2019, PG anunța că a inițiat o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajații Biroului Migrație și Azil al MAI, dar și de către angajații SIS. În 2019, fostul director al SIS Vasile Botnari a fost condamnat la închisoare cu suspendare, dar abia peste o lună, decizia instanței a fost făcută publică de procurorul general, Alexandr Stoianoglo la o emisiune televizată.

Amintim că în cadrul unei emisiuni televizate, Procurorul General Alexandr Stoianoglo a comunicat că fostul șef al Serviciului de Informație și Securitate, Vasile Botnari, a fost judecat în dosarul expulzării profesorilor turci și pedepsit cu condamnare prin suspendare, iar Botnari a achitat despăgubiri materiale în sumă totală de 125 de mii de euro.

Totuși portalul SafeNews.md a intrat în posesia unui act care demonstra faptul că actualul Procuror General, Alexandr Stoianoglo a mințit făcând acele declarații televizate. Astfel, fiind publicată dovada că fostul șef al SIS a fost condamnat doar la achitarea unei amenzi de 88 mii lei, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani.

Pe 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o hotărâre prin care declara că R. Moldova a încălcat drepturilor cetățenilor străini care au fost expulzați de pe teritoriul R. Moldova în septembrie 2018. CEDO a constatat violarea articolelor 5.1 și 8, din Convenția pentru Drepturile Omului și a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci din cei șapte cetățeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate.

Suspendarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de șef al Procuraturii Generale și reținerea acestuia

În ședința de marți, 5 octombrie, Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, sesizarea deputatului PAS prin care s-a decis pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizând pretinsele acțiuni ilegale.

CSP l-a desemnat pe procurorul Victor Furtună în calitate de procuror de caz, iar ultimul a dispus pornirea urmăririi penale împotriva procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Imediat după ce a fost dispusă și suspendarea sa, Alexandr Stoianoglo a anunțat un briefing de presă la Procuratura Generală. Acesta însă nu a mai avut loc, iar în sediul instituției au venit mai mulți ofițeri SIS însoțiți de procurorul anticorupție Victor Furtună, delegat să conducă urmărirea penală împotriva lui Stoianoglo.

Ulterior, procurorul general suspendat a ieșit, escortat de mai mulți ofițeri SIS, din sediul Procuraturii Generale, în urma unor percheziții efectuate în biroul acestuia de către procurorul de caz, Victor Furtună, și ofițerii SIS.

Tot în seara zilei de 5 octombrie, Furtună a anunțat că Stoianoglo este reținut pentru 72 de ore, într-un dosar penal în care acesta este bănuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața organelor competente.

Miercuri, 6 octombrie, CSP l-a desemnat pe Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar, iar la câteva ore președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a acestuia.

Actualmente, procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo este plasat în arest la domiciliu, după ce magistrații Curții de Apel au respins cererea avocaților de a fi eliberat. Decizia a fost luată marți, 16 noiembrie.

Precizăm că măsura de arest a fost prelungită pe data de 3 noiembrie cu încă 30 de zile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.