Nordul Republicii Moldova include unsprezece raioane și trei municipii. În februarie 2019 în această parte a țării, ca și în restul ei, au fost organizate alegeri parlamentare în baza unei noi formule electorale. Este vorba de sistemul electoral mixt, când 51 de deputați au fostaleși de oamenii din teritoriu, iar restul 50 pe liste de partid. Ei bine, din nord au fost delegați atât deputați pe liste, cât și pe circumscripții. A trecut un an de când aleșii poporului fac legi și le adoptă. Dar, tot în această perioadă buzunarul unora dintre ei a început să se îngroașe, alții s-au pricopsit cu bunuri imobiliare.
Printre cei 14 aleși delegați din nordul țării în Parlament din circumscripția nr 8, Florești este Eugeniu Nichiforciuc, membru al Partidului Democrat din Moldova. Acesta de câteva luni a devenit un actor principal pe arena politică din țară. Potrivit ultimelor evenimete, Nichiforciuc ar fi coordonat formarea alianței dintre PDM și PSRM, în consecință, a fost demis Guvernul Maia Sandu și numit altul, în frunte cu tehnocratul Ion Chicu, un fost membru al guvernului condus de președintele PDM, Pavel Filip.
Retrospectiva politică sau cine este Eugeniu Nichiforciuc
Magistru în medicină socială și management, Eugeniu Nichiforciuc a făcut parte din Partidul Comuniștilor (2007-2010), apoi a aderat la Partidul Moldova Unită(2010-2011), urmându-l la această formațiune pe fostul deputat comunist Vladimir Țurcan.
La alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 a candidat cu nr. 62 pe lista Partidului Moldova Unită. După aceste exercițiu această formațiune nu a trecut pragul electoral, în martie 2011, Nichiforciuc a aderat la PDM, la care a devenit secretar general adjunct în mai 2012.
Ajunge totuși parlamentar după scrutinul din 30 noiembrie 2014, când a fost inclus pe locul 21 în lista democraților. Deja după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 a reușit să-și păstreze fotoliul de deputat PDM, câștigând competiția electorală pe Circumscripția nr. 8 – Florești.
Afacerile lui Eugeniu Nichiforciuc și familiei sale
Concomitent cu viața politică, Eugeniu Nichiforciuc a reușit să dezvolte și afaceri profitabile, care i-au adus familiei sale, sub formă de dividende, venituri anuale de milioane lei. De exemplu, în 2014 veniturile deputatului nou format au constituit 9 mii de euro și 120 de mii de lei. În 2019, buzunarul familiei Nichiforciuc s-a umplut cu peste 2 milioane de lei.
Astfel, liderul din umbră a PDM, Eugeniu Nichiforciuc, potrivit declarației de avere și interese personale pentru 2019, deține cota parte de 50% dintr-o afacere (S.R.L. KIPPER TRANS) în domeniul „extracției substanțelor minerale utile”. Celelalte 50% sunt deținute de Zastavnițchi Vladimir, care la rândul său, deține 50 % din firma S.R.L. CALCARPROD. În cadrul aceleiaşi companii, jumătate din capitalul social este deținut de omul de afaceri, Radcenco Serghei, care în anul 2019, conform platformei idno.md a stat în spatele preluării carierei de piatră de la Micăuți, condusă în prezent de Alass Ruslan, administratorul companiei Societatea cu Răspundere Limitată RIVALASS, la care a figurat ca fondator Andronachi Tudor, tatăl deputalului PD, Vladimir Andronachi. În același timp, numele lui Alass Ruslan apare într-o investigație anticoruptie.md, conform căreia acesta, în 2016, ar fi finațat campania prezidențială a candidatului Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă.
Totodată, Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul Ion Chicu, a adoptat acum câteva săptămâini, prin asumarea răspunderii un pachet de măsuri stipulate să ajute economia afectată de molimă, iar unele decizii sunt extrem de controversate, care „colac peste pupăză” au picat tronc deputatului democrat, Eugeniu Nichiforciuc, scrie deschide.md. Dacă până acum, agenții economici plăteau 6-7% din costul minereurilor extrase, odată cu intrarea în vigoare a rectificărilor legislative, aceștia vor achita doar 4-7 lei pentru o tonă.
În același timp, în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21, parlamentarul afirmă că nu a avut niciodată afaceri în domeniul extragerii. Mai mult, acesta invocă faptul că atunci când un agent economic își deschide o întreprindere, în lista de activități se introduc mai multe servicii decât cele care urmează a fi prestate pentru că ulterior modificările sunt dificile.
Declarația de avere
Conform declarației de avere și interese personale pentru 2019, Eugeniu Nichiforciuc a declarat un venit de 130 de mii de lei din salariu de depupat, de vreme ce soția sa câștigase un venit în valoare de 103 mii de lei lucrând la o clinică de medicină estetică. Totodată, concubina deputatului democrat a primit în anul 2019 o sumă impunătoare de bani – 300 de mii de lei la ceremonii în familie. Mai mult, în urma contractului de vânzare-cumpărare al autoturismului AUDI Q5 contra sumei de 480 de mii de lei și contractelor de împrumut de la firmele TransAgentGrup SRL și MaxBall SRL (375 de mii și respectiv 371 de mii de lei), familia Nichiforciuc mai înregistrează dividente în mărime de 157 de mii de lei de la TransAgentGrup SRL. În cadrul anului 2019, parlamentarul a mai beneficiat de indemnizație în valoare de 101 mii de lei oferită de stat, în timp ce soția sa a profitat de indemnizația pentru creșterea copilului în valoare de 23 274 de lei și indemnizația de maternitate 28 de mii de lei.
La capitolul bunuri imobile, Nichiforciuc a indicat trei apartamente dintre care unul în posesie, iar al doilea în abitație. Democratul conduce un Land Rover, Range Rover Sport, fabricat în 2019 și achiziționat în același an, evaluat la 26 de mii de euro.
În document mai este indicat că Nichiforciuc are de rambursat un credit de 200 de mii de lei, contractat în 2016 cu dobânda de 7,48%.
Activitatea Parlamentară
Conform site-ului oficial al Parlamentului Republicii Moldova, începând cu anul 2020, deputatul socialist este coautor la 3 proiecte de lege:
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (art.14)
Data înregistrării: 26/02/2020
- Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală – art.5; Legea nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică – art.23)
Data înregistrării: 10/03/2020
- Proiectul de lege pentru completarea și modificarea Legii nr.1585 din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală (art.7, 12, 13)
Data înregistrării: 10/03/2020
Toate cele 3 proiecte sunt în stare de examinare.
nordnews.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.