Acasă Extern Alertă de securitate în echipa lui Trump. FBI investighează compromiterea telefonului șefei...

Alertă de securitate în echipa lui Trump. FBI investighează compromiterea telefonului șefei de personal de la Casa Abă

0

FBI a deschis o anchetă privind o posibilă tentativă de acces ilegal la telefonul personal al lui Susie Wiles, șefa personalului Casei Albe și aliată apropiată a lui Donald Trump. Conform BBC, incidentul implică o persoană sau mai multe care ar fi încercat să o impersonifice pe Wiles pentru a contacta oficiali de rang înalt din SUA.

Potrivit surselor CBS, Susie Wiles le-a spus apropiaților că telefonul său a fost compromis, după ce mai multe persoane din agenda sa de contacte au primit mesaje suspecte din partea unui presupus impostor. Unele dintre mesajele trimise vizau mutarea conversațiilor pe alte platforme de comunicare, cum ar fi Telegram, ceea ce a stârnit suspiciuni.

„Casa Albă ia foarte în serios securitatea cibernetică a tuturor membrilor personalului, iar această chestiune este în continuare investigată”, a transmis un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Momentul exact în care au fost trimise aceste mesaje nu este cunoscut. Informația a fost publicată în premieră de Wall Street Journal, care a relatat că atacul a vizat telefonul personal al lui Wiles, nu dispozitive guvernamentale. Printre destinatarii mesajelor s-ar fi numărat senatori americani, guvernatori și lideri din mediul de afaceri.

Susie Wiles este prima femeie care ocupă funcția de șef al personalului la Casa Albă și a jucat un rol cheie în campania de realegere a lui Donald Trump. Nu este pentru prima dată când aceasta este implicată într-un caz legat de securitate cibernetică.

În 2024, trei membri ai unei unități de spionaj cibernetic din cadrul Gărzilor Revoluționare ale Iranului au fost inculpați pentru atacuri informatice asupra echipei de campanie a lui Trump, condusă la acea vreme de Wiles.

Directorul FBI, Kash Patel, a declarat pentru CBS News că „FBI tratează cu maximă seriozitate orice amenințare la adresa președintelui, a personalului său și a securității cibernetice. Protejarea comunicării sigure a oficialilor administrației este o prioritate absolută.”

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.