Alegătorii din Uzbekistan sunt chemaţi duminică să voteze în alegeri prezidenţiale ce ar urma să-i asigure actualului preşedinte Şavkat Mirzioev o victorie facilă, în urma unui prim mandat marcat de reforme liberale, dar care sunt ameninţate în prezent de o reîntoarcere la practici autoritare.
În vârstă de 64 de ani, Mirzioev, care conduce din 2016 această ţară cea mai populată din Asia Centrală, (34 de milioane de locuitori), este salutat pentru abolirea muncii forţate, deschiderea economiei şi eliberarea de opozanţi torturaţi de regimul predecesorului său Islam Karimov, transmite SafeNews.md cu referire la hotnews.ro.
Însă recent el a reluat obiceiuri din trecut, reprimând mai multe voci critice înainte de scrutin. Detractorii săi îl acuză că a îndepărtat orice opoziţie reală din alegerile de duminică.
Mirzioev se va confrunta cu alţi patru candidaţi, consideraţi unii de faţadă şi care s-au abţinut de la orice critică faţă de el în timpul campaniei electorale.
Astfel, rezultatul alegerilor, care se vor desfăşura între 03:00 şi 15:00 GMT, nu stârneşte nicio îndoială.
Uzbekistanul, ţară bogată în hidrocarburi, este cu toate acestea lovită din plin de criza economică ce a fost cauzată de epidemia de coronavirus. Şomajul şi costul coşului zilnic de consum au crescut spectaculos.
Învecinându-se cu Afganistanul, în prezent condus din nou de talibani, Uzbekistanul este situat într-o regiune pe cât de dificilă, pe atât de strategică, unde Rusia şi China exercită o puternică influenţă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.