Serghei Bulicanu, contracandidatul lui Nicanor Ciochină care a câștigat Primăria Boldurești, solicită renumărarea voturilor. O cerere în acest sens a fost depusă la Comisia Electorală Centrală. La alegerile locale noi de duminica trecută, diferența dintre cei doi candidați a fost de doar 13 voturi, transmite IPN.
Potrivit rezultatelor publicate de CEC, Nicanor Ciochină, candidat independent, a obținut 615 voturi, ceea ce reprezintă 50,53% din sufragii. Serghei Bulicanu, tot candidat independent, a fost votat de 602 alegători, adică 49,47%.
Realegerea lui Ciochină a stârnit numeroase reacții și critici în spațiul public, având în vedere că acesta este învinuit de accidentarea unui adolescent și părăsirea locului. În urma impactului, băiatul de 14 ani a murit.
Accidentul a avut loc în februarie 2024. Potrivit procurorilor, șoferul nu și-ar fi adaptat viteza la condițiile drumului, a pătruns pe contrasens și a lovit din spate adolescentul care se deplasa regulamentar. După impact, bărbatul ar fi părăsit locul faptei și ar fi cerut ajutorul unui prieten din raionul Nisporeni pentru a ascunde urmele.
Nicanor Ciochină a fost inițial plasat în arest preventiv în penitenciar, dar ulterior a fost eliberat sub control judiciar.
Comisia Electorală Centrală urmează să analizeze solicitarea de renumărare a voturilor în ședința de miercuri, programată pentru ora 15:30.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.