Partidul Verde Ecologist îndeamnă cetățenii să își exercite dreptul la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie. În cadrul unei conferințe de presă, liderii formațiunii au subliniat importanța participării masive la vot pentru a proteja democrația și viitorul Republicii Moldova, accentuând riscurile unei potențiale influențe externe nefaste.
Conducerea Partidului Verde Ecologist și-a declarat public sprijinul pentru candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Președintele PVE, Anatolie Prohnițchi, a avertizat asupra riscurilor influențelor externe care amenință suveranitatea țării:
Vicepreședintele formațiunii, Maxim Grițunic a subliniat că valorile care unesc Partidul Verde Ecologist și Partidul Acțiune și Solidaritate se referă la un viitor prosper și sigur pentru toți cetățenii, indiferent de limba vorbită sau de apartenența politică.
Președintele Consiliului Național al PVE, Andrei Dumbrăveanu, a făcut apel la unitate și responsabilitate în fața provocărilor actuale.
PVE își reafirmă sprijinul pentru Maia Sandu, considerând-o singurul lider capabil să apere valorile democratice ale Republicii Moldova și să asigure o guvernare responsabilă pentru toți cetățenii.
În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, duminică, 3 noiembrie, concurează primii doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur: candidata PAS, Maia Sandu, și candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.