Acasă Politic Alegătorii din șapte localități din Republica Moldova își aleg duminică primarii

Alegătorii din șapte localități din Republica Moldova își aleg duminică primarii

0

Duminică, 17 noiembrie, locuitorii din orașul Căușeni, comuna Iliciovca (raionul Florești),comuna Boșcana (raionul Criuleni),satul Arionești (raionul Dondușeni),comuna Antonești (raionul Cantemir),satul Clocușna (raionul Ocnița) și satul Popeștii de Jos (raionul Drochia) își vor desemna noii primari în cadrul alegerilor locale noi, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC), scrie news.md.

Pentru funcția de primar au fost înregistrați 38 de candidați, dintre care 28 reprezintă partide politice, iar 10 candidează independent. La urne sunt așteptați peste 25.000 de alegători, care își vor putea exercita dreptul de vot în cele 15 secții de votare, deschise între orele 07:00 și 21:00.

CEC a stabilit măsuri specifice pentru organizarea scrutinului. Cabinetele de vot vor fi amplasate astfel încât partea descoperită să fie parțial vizibilă pentru membrii biroului electoral și observatori, respectând un unghi de 45 de grade față de peretele liber al secției de votare.

Alegătorii care au obținut buletinul de identitate pentru prima dată după 17 august 2024 vor putea vota, fiind înscriși în lista electorală suplimentară, dacă prezintă documentele necesare. De asemenea, cei care votează cu pașaportul sau cu buletinul de identitate de generație veche fără fișă de însoțire vor putea participa la vot dacă sunt confirmați prin sistemul electronic SIAS „Alegeri”.

Pentru aceste alegeri, au fost tipărite 25.242 de buletine de vot, dintre care 20.195 în limba română și 5.047 în limba rusă. Scrutinul va fi monitorizat de 25 de observatori naționali acreditați de CEC.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.