Deputații s-au întrunit ieri, 12 decembrie, în ședință, care a durat până după miezul nopții. La un moment dat, deputatul Adrian Albu a ieșit cu luare de cuvânt la tribună, ținând în mână o lumânare aprinsă.
Amintim că, începând cu data de 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va fi instituită stare de urgență, pe o perioadă de 60 de zile. Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.
Declararea stării de urgență a fost propusă de Guvern, având la bază Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), precum și ținând cont de faptul că insuficiența resurselor energetice afectează direct și imediat securitatea statului și a cetățenilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.