Acasă Extern Alarmant. O boală asemănătoare gripei care poate duce la deces în doar...

Alarmant. O boală asemănătoare gripei care poate duce la deces în doar o zi, depistată în Marea Britanie

0

Autoritățile britanice sunt în alertă. O boală asemănătoare gripei care poate duce la deces în doar o zi a fost detectată în Marea Britanie, transmite Libertatea.ro.

Potrivit sursei citate, în ultimul timp au crescut cazurile de meningită W, o infecție a membranelor protectoare ale creierului și măduvei spinării. Cinci cazuri au fost confirmate între februarie și martie la persoane care s-au întors recent din Orientul Mijlociu sau au avut membri ai familiei care au revenit de acolo.

Toate cazurile au fost legate de pelerinajul islamic la Mecca, Arabia Saudită. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că au existat 11 cazuri confirmate de infecție în Arabia Saudită între 7 ianuarie și 12 martie, toate la pelerini.

Meningita W se răspândește prin picături din nas și gură, prin contact apropiat cu persoana infectată. Inițial, simptomele pot părea asemănătoare gripei, dar fără tratament rapid pot duce la septicemie, care poate provoca complicații grave în câteva ore.

Boala dată este cauzată de bacteria Neisseria meningitidis, care poate trăi inofensiv în gât fără a provoca îmbolnăviri, dar în unele cazuri poate invada apărarea corpului. Cercetările sugerează că boala meningococică invazivă are o rată de mortalitate de 8-15%, ceea ce înseamnă că poate ucide aproximativ 1 din 10 persoane infectate.

De asemenea, boala meningococică poate fi fatală și poate lăsa supraviețuitorii cu afecțiuni grave pe viață, inclusiv pierderea auzului, leziuni cerebrale și amputări ale membrelor, avertizează epidemiologii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.