Acasă Politic Alaiba: Miniștrii trebuie să lucreze cu sentimentul de maximă urgență

Alaiba: Miniștrii trebuie să lucreze cu sentimentul de maximă urgență

0

”Miniștrii trebuie să lucreze cu sentimentul de maximă urgență”, astfel a reacționat deputatul Dumitru Alaiba la demiterea lui Viorel Gherciu.

Acesta a venit cu o postare pe pagina sa de Facebook în care scrie că nu contează numele celui care se află în fruntea unui minister, ci rezultatele/

”Am citit opiniile. 

M-am gândit bine. 

M-am mai uitat în trecut, mi-am amintit alte cazuri. 

Toate remanierile guvernamentale pe care mi le-am amintit (nu doar din Moldova) au fost făcute rapid. Iar pentru public asta totdeauna a fost prin surprindere. 

Contraziceți-mă cu exemple dacă greșesc. Dar nu cred. 

Motiv – de management. Statul nu e o corporație, nu e un SRL. Nu poți supune un sector întreg unei tranziții de cadre cu anunț de terminare a relațiilor de muncă cu 2 luni în prealabil. 

Miniștrii trebuie să lucreze cu sentimentul de maximă urgență. Cu gândul că mâine ai putea fi schimbat și azi, anume azi e fix ultima ocazie să mai lași ceva în plus din urma ta. 

Am avut o comunicare excelentă cu ministrul Gherciu și o să am o comunicare excelentă cu ministrul Bolea. Nu e despre nume. E despre cum ajutăm oamenii. Azi, acum”, a declarat deputatul PAS.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.