Ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Dumitru Alaiba, consideră drept un „semn foarte bun de redresare” a industriei naţionale creşterea producţiei în luna aprilie în sectorul minier cu 60,9% şi în sectorul manufacturier cu 10,2%.
Dumitru Alaiba a comentat în acest sens datele Biroului Naţional de Statistică, potrivit cărora în ianuarie-aprilie producţia industrială în Moldova, în general, în ianuarie-aprilie a crescut cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, scrie infotag.md.
Cea mai mare creştere a fost înregistrată în metalurgie – cu 56,8%, producţia de echipamente electronice-computere şi optice – cu 43,6%, maşini şi echipamente – cu 41,9%, produse chimice – cu 41,5%.
În acelaşi timp, producţia de articole din piele şi încălţăminte a fost de numai 64,2% faţă de nivelul de anul trecut, cea de produse din lemn de 80,4%, cea de băuturi de 85,5% şi cea de îmbrăcăminte de 87,2%.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.