Acasă Social AIPA: Agricultorii au depus doar 11 dosare pentru a primi subvenţii de...

AIPA: Agricultorii au depus doar 11 dosare pentru a primi subvenţii de la stat

0

Agricultorii nu se grăbesc să depună dosarele pentru a primi subvenţii de la stat. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură primeşte dosarele din 1 februarie, iar până acum a primit doar 11 solicitări. Fondul de subvenţionare e de 1,1 miliarde de lei. Ajutorul financiar este oferit în 25 de domenii, printre care achiziţia de tehnică agricolă, sisteme de irigare, modernizarea plantaţiilor sau restituirea dobânzii la creditele accesate de fermieri.

Nicanor Negru din satul Costeşti, raionul Ialoveni, are o prisacă, iar din 2018 a deschis o linie de procesare şi ambalare a mierii. Producţia este comercializată atât pe piaţa internă cât şi exportată în Uniunea Europeană. Anul trecut, a cumpărat un utilaj nou cu 300 de mii de euro, iar AIPA îi oferă sprijin financiar de 50 la sută.

„Noi, de exemplu, avem nevoie de sume foarte mari pentru a investi în tehnică, utilaje de ambalare, care sunt foarte costisitoare, doar în 2020, am făcut investiţii ce ţine de post-recoltare a producţiei de peste 300 de mii de euro. Din 2014, până în prezent, am beneficiat mereu de subvenţii, pentru că în fiecare an am investit câte ceva aici.”, a spus apicultorul, Nicanor Negru.

AIPA oferă subvenţii în ordinea în care sunt depuse dosarele. Totuşi, majoritatea fermierilor depun cererile spre sfârşitul anului.

„Coeficientul de subvenţionare e diferit, dar nu depăşeşte 50 la sută din suma investiţiei. Iar dacă luăm per agricultor, suma nu depăşeşte 5 milioane, un fermier poate depune mai multe dosare, la diferite categorii, dar suma totală să nu depăşească 5 milioane de lei.”, a spus directorul adjunct al AIPA, Sergiu Batiuşca.

Anul acesta, AIPA oferă subvenţii şi celor care promovează produsele autohtone.

„Este vorba de cei care participă la expoziţii, confecţionează standuri, plata de participare, inclusiv procurarea de spaţiu pentru mass-media.”, a spus directorul adjunct al AIPA, Sergiu Batiuşca.

În 2020, au fost depuse peste şapte mii de cereri, iar statul mai are restanţe de plată de aproximativ jumătate de miliard de lei, care vor fi plătite tot din fondul pe anul în curs.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.