Acasă Social Agricultorul care a tras o brazdă în Parcul Catedralei – AMENDAT. Suma...

Agricultorul care a tras o brazdă în Parcul Catedralei – AMENDAT. Suma care trebuie să o achite

1

Fermierul din raionul Hâncești care, la protestele din luna decembrie, a tras o brazdă cu tractorul pe gazonul din Parcul Catedralei, a fost amendat. Astfel, bărbatul urmează să achite 3.300 de lei pentru că a tulburat ordinea publică, liniștea cetățenilor și a deteriorat gazonul aflat în gestiunea autorităților municipale.

Agricultorul susține că nu poate contesta amenda, așa cum acesta nu are bani ca să achite un avocat.

Mai mult acesta susține că nu știe de unde să i-a bani pentru a achita amenda.

Amintim că fermierii și-au început protestele în luna august, însă în decembrie acestea au luat amploare. Ei și-au manifestat nemulțumirea pentru că Guvernul nu i-a susținut în urma secetei care i-a afectat anul trecut. Aceștia au blocat bulevardul Ștefan cel Mare și au încercat să urce cu tehnica agricolă pe scările din fața Parlamentului.

Oamenii legii au anunțat atunci că au pornit un dosar penal pentru huliganism agravat, care se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare, iar altul pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, care se pedepsește cu amendă de până la 67.500 de lei sau până la doi ani de pușcărie.

Deocamdată, nu se știe dacă ceilalți făptași au fost pedepsiți.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

  1. La protestele regizate nu ar trebui să suferi mediul, concetățenii. Pentru asta mai sunt si alte metode
    legale. În primul rînd – argumentele juridice, nu doar dorința de a apărea pe sticla TV. Amenda ar trebui dată și organizatorilor și regizorilor ziselor proteste

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.