Agricultorii și fermieii au protestat ieri în fața clădirii Parlamentului, nemulțumiți de faptul că autoritățile au dorit să majoreze cota TVA de la 8% la 12%. Acest lucru i-a făcut pe agricultori să recurgă la un gest disperat, astfel, aceștia și-au adus tehnica agricolă, mai exact tractoarele, pe pragul Parlamentului, transmite SafeNews.md cu referire la Jurnal.md.
SSubiectul a fost dezbătut și în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
La emisiune au fost invitați mai mulți fermieri și agricultori pentru a dezbate subiectul și pentru a-și spune păsul. Gestul agricultorilor a fost făcut din disperare, spune unul dintre fermieri.
„Acest gest l-am făcut din disperare. Noi, agricultorii, nu am fost auziți de Guvern, nu am fost chemați la masa de negocieri. Noi de pe 27 iulie am bătut la uși, dar n-am fost auziți. Am sperat până în ultimul moment, dar n-am fost auziți și am fost nevoiți să plecăm la Parlament.(…) Noi am venit cu mâinile goale la protest, ei au venit cu gaze lacrimogene”, a explicat în cadrul emisiunii Sergiu Stefanco, reprezentantul agricultorilor și fermierilor care protestează de mai multe zile în PMAN.
Un alt agricultor din Leova, domnul Plămădeală, afirmă că: „revendicări au fost mai multe, dar ne-am oprit la cei 3000 de lei, la un hectar.
Pierderile mele au depășit două milioane de lei în acest an, dar n-am primit niciun leu de la stat, pentru cele circa 200 de hectare pe care le îngrijesc”.
Prin gestul disperat de a urca tractoarele pe pragul Parlamentului, protestatarii și-au pus ultima speranță, că poate măcar așa vor fi auziți.
„Noi am anunțat presa că de astăzi vom începe a protesta mai agresiv. Noi am făcut apel și la locuitorii Chișinăului să vină, să ne susțină la protest, deoarece vor fi afectați și ei, odată cu creșterea prețurilor la produsele alimentare.
Tractoarele acestea, care spuneți că sunt scumpe, sunt gajate și au fost luate pe credite, iar băncile ar putea să ni le ia și să le vândă în orice moment”, a precizat un alt agricultor invitat la emisiune.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.