Acasă Social Agenția Proprietății Publice anunță numirea unui nou administrator interimar la Î.S. „Fabrica...

Agenția Proprietății Publice anunță numirea unui nou administrator interimar la Î.S. „Fabrica de Sticlă din Chișinău”

0

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat astăzi numirea lui Aureliu Luchin în funcția de administrator interimar al Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din Chișinău”.

Î.S. „Fabrica de Sticlă din Chișinău”, înființată în 1970, este o unitate economică majoră în domeniul producției de ambalaje din sticlă, satisfăcând nevoile industriei locale de vinuri, băuturi răcoritoare și produse alimentare. Fabrica joacă un rol crucial în susținerea sectorului agricol și alimentației, asigurând ambalaje pentru conservarea legumelor și fructelor.

La întâlnirea cu reprezentanții colectivului, directorul general al APP, Roman Cojuhari, a subliniat angajamentul agenției pentru transparență și eficiență în administrarea întreprinderilor de stat. „Pledăm pentru acțiuni concrete și rezultate măsurabile”, a declarat Cojuhari, adăugând că se bazează pe experiența vastă a noului administrator interimar.

Aureliu Luchin, economist de formare (ASEM, PhD la Academia de Studii Economice din București), adus la „Fabrica de Sticlă din Chișinău” dintr-o poziție similară într-o altă întreprindere de profil, și-a exprimat angajamentul față de echipă și rezultate.

„Sunt orientat spre obiective economice clare și sper să realizăm aceste țeluri prin implicare și determinare”, a declarat Luchin.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.