Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a afirmat miercuri că Rusia depune și ea eforturi pentru consolidarea forțelor sale armate, când a fost întrebat despre declarația secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, potrivit căreia SUA trebuie să se pregătească pentru război pentru a asigura pacea, scriu Reuters, AFP și The Moscow Times.
Într-un discurs ținut marți la baza Marine Corps din Quantico, Virginia, Hegseth a declarat în fața a sute de generali și amirali de rang înalt, chemați la o reuniune urgentă, că SUA trebuie să se „pregătească pentru război” pentru a „asigura pacea”, scrie Hotnews.ro.
„Și noi preferăm să ne consolidăm forțele armate în toate modurile posibile, rămânând susținători ai păcii și deschiși la soluționarea tuturor problemelor, inclusiv a crizei ucrainene, prin negocieri diplomatice și contacte politice”, le-a spus reporterilor Dmitri Peskov.
Întrebat despre un interviu în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat publicației americane Axios că Kievul este pregătit să afirme că în viitor va încerca să-și recâștige teritoriul numai prin mijloace diplomatice, Peskov a spus că procesul de negociere a fost întrerupt.
Kievul – care a acuzat Moscova că a formulat cereri nerezonabile echivalente cu capitularea – nu pare să se grăbească să reia negocierile, a mai susținut reprezentantul Kremlinului.
Tot la Quantico, președintele american Trump a spus că este dezamăgit de liderul rus Vladimir Putin pentru că nu a acceptat să pună capăt războiului din Ucraina.
„I-am spus: «Știi, nu arăți bine. De patru ani duci un război care ar fi trebuit să dureze o săptămână. Ești un tigru de hârtie?»”, a spus șeful Casei Albe, în cadrul discursului său adresat generalilor și amiralilor americani, reiterând astfel comentariile pe care le-a făcut într-o postare pe rețelele de socializare pe 22 septembrie, în care a sugerat că Ucraina își putea recuceri toate teritoriile ocupate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.