Mai mulți foști funcționari din cadrul Primăriei Durlești sunt cercetați penal într-un dosar de abuz de serviciu. Potrivit informației, aceștia ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza orașului Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului orășenesc.
Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anilor 2005 – 2006, un consilier local, devenit ulterior primar, și alți funcționari din cadrul primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești, cu suprafața totală de circa 1,5 ha.
În continuarea acțiunilor sale infracționale, fostul consilier le-ar fi solicitat pretinșilor beneficiari să se prezinte la notar, unde ar fi semnat procuri generale, care îl împuterniceau pe primul, dar și pe membri ai familiei lui, să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice.
Ancheta a stabilit că beneficiarii finali ai terenurilor s-au dovedit a fi rude, persoane apropiate fostului consilier, dar și persoane implicate în schemă.
Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 6,5 milioane de lei.
Ofițerii anticorupție au operat mai multe acțiuni de urmărire penală în vederea documentării cazului, iar fiica fostului consilier, care a deținut la un moment dat o funcție publică, a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.
În prezent se fac cercetări pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și atragerea acestora la răspundere.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.