Vice-președintele Judecătoriei Chișinău Ghenadie Pavliuc, magistratul care l-a judecat pe Vlad Filat, l-a eliberat din arest pe Ilan Șor și l-a achitat pe Valeriu Guma, a făcut în ultimii ani o slăbiciune pentru mașini de lux noi. Magistratul schimbă în fiecare an cel puțin două mașini. Interesant este că automobille sunt cumpărate la un preț, dar sunt vândute la scurt timp mai ieftin.
Chiar de la începutul anului curent magistratul și-a procurat două automobile. Este vorba despre un Lexus NX300h, fabricat în 2017, care l-a costat pe judecător 478,7 mii de lei, și un Renault KADJAR din 2016, care a costat 272,1 mii de lei. Detaliile sunt indicate în declarația pe avere depusă în martie curent pentru anul 2019.
În 2019, Ghendaie Pavliuc a procurat cu 21 470 de euro un Hyundai Tucson, fabricat în 2019, pe care l-a dat în cesiune în noiembrie același an cu 13,6 mii de euro.
Tot în 2019, magistratul a plătit pentru BMW X3 427,7 mii de lei, iar în ianuarie l-a vândut cu 420 de mii de lei.
La 14 februarie 2019, Pavliuc a cesionat, contra sumei de 10 mii de euro, un automobil de model BMW x5, cumpărat în 2018 cu 21 de mii de euro, iar la 14 augut același an a vândut cu 353 de mii de lei mașina de teren Toyota RAV4, procurată în 2017 cu 386,5 de mii de lei.
Și în anii precedenți, Ghenadie Pavliuc a procurat mașini de lux pe care, în scurt timp, le-a vându sau le-a cesionat. Astfel, în 2018 a cesionat contra sumei de 16,9 mii de euro un automobil de model BMW 525D, procurat în 2016 cu 21,5 mii de euro.
În 2016, Pavliuc a vândut cu 10 mii de euro automobilul de model Skoda Superb, fabricată în 2013 și procurată în același an cu 14 mii de euro.
Unul din cumpărătorii automobilelor judecătorului Pavliuc este Cătălin Cernavca, administratorul și co-fondatorul întreprinderii AutoPlus Trans SRL, specializată în vinderea mijloacelor de transport, inclusiv în leasing. Precizăm, că toate automobilele au fost procurate în leasing.
Ghenadie Pavliuc și-a început cariera de judecător în iulie 2005, fiind numit la instanța din Dondușeni. În mai 2011, este transferat la Judecătoria Buiucani din Chișinău, iar în mai 2017, este avansat în funcția de vice-președinte al Judecătoriei Chișinău, șef al oficiului Ciocana.
La o lună după ce a fost transferat la Chișinău, îi iunie 2011, Ghenadie Pavliuc a procurat o casă de locuit pe strada Ginta Latină din Chișinău de la fostul șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție al sectorului Ciocana, Leonid Bitirescu. Imobilul cu suprafața de 155,8 metri pătrați este evaluat în Declarația de avere a magistratului la prețul de puțin peste 578 de mii de lei, cca 28 de mii de euro, în timp ce pe piața imobiliară o astfel de casă este estimată la cel puțin 150 de mii de euro.
În 2017, magistratul a intrat în posesia unui apartament cu suprafața de 66,1 metri pătrați în baza unui contract de investiții în valoare de 21,6 mii de euro. În ianuarie 2020, magistratul a vândut imobilul cu 35 de mii de euro.
În 2019, familia magistratului a primit moștenire, în urma decesului părinților, 2500 de euro, 2000 USD și 45 de mii de lei.
Magistratul a avut în 2019 venituri salariale de puțin peste 296 de mii de lei, iar din activitatea didactică a avut venituri de 16,2 mii de lei. Soția magistratului, care este medic, a fost remunerată anul trecut cu 28 de mii de lei de la Asociația medico-teritorială din sectorul Ciocana, iar alții 38,9 de mii de lei i-a primit de la clinica particulară MedPark.
Ce spune magistratul
Solicitat de reporterii Anticorupție.md, Ghenadie Pavliuc a declarat că a fost nevoit să schimbe mai multe mașini în ultimul timp pentru că s-au defectat sau nu erau pe măsura așteptărilor sale.
„Iată la BMW la scurt timp s-a defectat cutia de viteze. A stat această mașină o perioadă lângă sediul unde lucrez, am cheltuit niște bani ca s-o repar, iar în cele din urmă am fost bucuros să scap de ea. Tucson-ul l-am luat din salon. Am mers cu această mașină o lună, dar se auzea un zgomot. Nu au vrut cei de la salon să mi-o primească înapoi. A trebuit să o vând mai ieftin. Dacă omului nu-i place un lucru, se străduie să scape de el. Așa și eu. Nu este vorba de pasiune și nici nu m-am îmbogățit. Am avut doar de pierdut. Cred că de Lexus mă voi folosi mai mult timp. Și soția și-a găsit în sfârșit o mașină pe placul ei, de culoare roșie”, a explicat magistratul.
Ghenadie Pavliuc a declarat că dispune de mijloace suficiente pentu a-și schimba automobilele.
„Nu am coms nicio ilegalitate. Totul se încadrează în limita veniturilor legale. Împreună cu soția câștigăm în jur de 15 mii de euro pe an. Am vândut și apartamentul, așa că am avut de unde”, a precizat Pavliuc.
Ghenadie Pavliuc este magistratul care l-a judecat pe fostul premier Vlad Filat, l-a eliberat din arest pe omul de afaceri Ilan Șor și l-a scăpat de pedeapsă pe fostul democrat Valeriu Guma.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.