Acasă Justiţie Adunarea Generală a Judecătorilor a fost amânată repetat

Adunarea Generală a Judecătorilor a fost amânată repetat

0

Adunarea Generală a Judecătorilor, planificată pentru data de 3 decembrie, se amână. O hotărâre în acest sens a fost adoptată luni, 29 noiembrie, de către Consiliul Superior al Magistraturii. Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a făcut trimitere la un răspuns al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în care se spune că rămân în vigoare măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Astfel, conferințele sau evenimentele de acest gen pot fi organizate ce participarea a 150 de persoane în spații închise și 200 de persoane – în spațiile deschise, în ambele cazuri cu prezentarea obligatorie a certificatelor de vaccinare.

„ANSP recomandă desfășurarea Adunării Generale a Judecătorilor în format online. Având în vedere recomandarea nominalizată, faptul că în acest moment este imposibilă desfășurarea Adunării Generale în format online, se impune ca soluție de amânat desfășurarea”, a menționat președintele interimar al Consiliului.

O nouă dată nu a fost stabilită.

Nu este pentru prima dată când Adunarea Judecătorilor se amână din cauza situației epidemiologice. Recent, și Consiliul Superior al Procurorilor a amânat Adunarea Generală a Procurorilor. În ambele Consilii, membrii sunt la final de mandat.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.