Poliţia suedeză a anunţat miercuri că un adolescent a fost împuşcat într-o tentativă de omor petrecută într-o şcoală din Stockholm, dar că un suspect a fost reţinut şi situaţia se află sub control, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Incidentul a avut loc în cursul dimineţii, într-o şcoală din sudul capitalei.
‘O persoană a fost împuşcată şi, ulterior, a fost dusă la spital pentru îngrijiri. Persoana era conştientă şi putea vorbi atunci când am ajuns noi acolo’, a declarat un purtător de cuvânt al poliţei pentru Reuters.
El a adăugat că şcoala nu este considerată o scenă activă a crimei.
‘Nu căutăm alţi făptaşi suplimentari. Apreciem că avem situaţia sub control la şcoală’, a spus purtătorul de cuvânt, refuzând să facă alte comentarii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.