Actualul administrator interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Sergiu Spoială, a câștigat concursul pentru funcția de director al aerogării. Anunțul a fost făcut vineri, 8 august, de către Agenția Proprietăți Publice. Interviul final s-a desfășurat în aceeași zi, în fața Consiliului de administrație al Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”.
Candidații au prezentat viziunea lor privind dezvoltarea activității economico-financiare a întreprinderii și au răspuns la întrebări formulate conform bibliografiei și criteriilor prevăzute în regulament.
În urma evaluării punctajelor obținute la cele două etape ale concursului, Sergiu Spoială a înregistrat cel mai mare punctaj, fiind declarat câștigător. Decizia Consiliului de administrație a fost adoptată în unanimitate și urmează să fie transmisă fondatorului, în vederea inițierii procedurii de semnare a contractului de muncă.
Concursul a avut două etape: preselecția candidaților și interviul. Din totalul de 11 dosare depuse, trei persoane au ajuns în etapa finală:
- Sergiu Spoială
- Roman Podcorîtov
- Anna Erimei
Sergiu Spoială a preluat interimatul funcției de administrator al Aeroportului Internațional Chișinău la 20 februarie 2024, după demisia lui Constantin Vozian.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.