Acasă Economic Activele oficiale de rezervă au constituit, la sfârșitul lunii septembrie, 3 453,39...

Activele oficiale de rezervă au constituit, la sfârșitul lunii septembrie, 3 453,39 milioane de dolari

0

Activele oficiale de rezervă au constituit, la sfârșitul lunii septembrie, 3 453,39 milioane de dolari. Cifra este în creștere cu 62,37 milioane de dolari în comparație cu sfârșitul lunii august, când acestea au însumat 3 391,02 milioane de dolari, transmite IPN.

Banca Națională a Moldovei precizează că majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, în valoare de 51,49 milioane de dolari. Creșterea a fost determinată și de intervențiile pe piața valutară internă sub formă de cumpărări de valută, în mărime de 29,60 milioane de dolari.

Printre factorii care au determinat majorarea se numără și înregistrarea mijloacelor în favoarea Ministerului Finanțelor primite de la Banca Europeana de Investiții pentru suport bugetar, în valoare de 16,07 milioane de dolari. Este vorba și de spre înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale – 4,01 milioane de dolari, veniturile din gestionarea rezervelor valutare – 1,30 milioane de dolari, precum și intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 0,61 milioane dolari.

Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova, în mărime de 19,99 milioane de dolari. Este vorba și despre deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA – 15,83 milioane de dolari, precum și despre plățile Ministerului Finanțelor, în mărime de 4,37 milioane de dolari. Diminuarea a mai fost determinată de reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții – 0,83 milioane de dolari.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.