Acasă Comunicate de presă Accident pe traseul M3: Autoturism Toyota, condus de un bărbat, a derapat...

Accident pe traseul M3: Autoturism Toyota, condus de un bărbat, a derapat de pe carosabil după pierderea controlului

0

Ieri, în jurul orei 19:00, aflându-se în deplasare din municipiul Chișinău spre municipiul Comrat, un echipaj al Direcției Regionale „Sud” a ICG a intervenit prompt în sprijinul unui conducător auto aflat în dificultate.

Pe traseul M3, carabinierii au observat un autoturism de model Toyota, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care a derapat de pe carosabil după ce a pierdut controlul volanului.

Carabinierii i-au acordat bărbatului primul ajutor medical, după care au solicitat intervenția serviciului 112. La scurt timp, la fața locului au ajuns un echipaj al INSP și o ambulanță, care au preluat persoana pentru investigații suplimentare.

Testarea alcoolscopică a indicat un rezultat negativ, iar alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.