Un moldovean a decis să-și ajute un conațional, dar acum riscă să se aleagă cu un dosar penal din cauza unui colet pe care urma să-l ducă în Germania. Incidentul a fost înregistrat ieri, 29 iunie, în jurul orei 18:45, în punctul de trecere a frontierei Cahul.
Moldoveanul se afla în calitate de pasager într-o rutieră care pleca spre Germania. Conform procedurilor legale, dar și în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional pasagerii rutei.
Ca urmare a controlului de nivelul II, un pasager de 32 de ani, bărbat cu dublă cetățenie, a prezentat un plic ce nu i-ar fi aparținut. La examinarea acestuia, polițiștii de frontieră au descoperit o carte de identitate românească cu datele de identitate ale altei persoane. În cadrul verificărilor cu tehnica specială s-a stabilit prezența mai multor semne de falsificare.
Tânărul a comunicat că nu cunoaște nimic despre conținutul plicului pe care acesta îl primise de la o persoană în timpul îmbarcării, fiind rugat să-l transmită alteia când va ajunge la destinație.
În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al. (1), Cod Penal al RM. Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei, iar tânărul și-a continuat călătoria.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.