Cunoscutul poet, eseist, prozator și publicist Nicolae Dabija a decedat după ce s-a infectat cu noul tip de coronavirus. Vestea tristă a fost făcută de pe rețele sociale de către prietenii publicistului. Amintim că Nicolae Dabija a fost internat acum câteva zile la Spitalul de Urgență.
Scriitorul Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia.
În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, ”Lacrima care vede”, ”Oul de piatră”, ”Cerul lăuntric”, ”Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a.
În 1988, Nicolae Dabija era membru al Grupului de Inițiativă de creare a Frontului Popular din Moldova și membru al Sfatului frontului Popular.
În perioada 1989-1991 a fost deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești. Continuă să fie deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în anii 1990-1994 și 1998-2001.
Nicolae Dabija a fost un membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.
Menționăm că, anterior, și scriitorul Spiridon Vangheli a fost internat la spital după ce a contractat maladia.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.