Acasă Justiţie A înșelat trei persoane cu 2,5 milioane de lei și a fugit...

A înșelat trei persoane cu 2,5 milioane de lei și a fugit din țară. O fostă judecătoare, trimisă pe banca acuzaților pentru escrocherie și fals în declarații

0

O fostă judecătoare, care a deținut și funcția de vicepreședintă a unei instanțe de judecată, a fost trimisă în judecată de Procuratura Anticorupție, fiind acuzată că a înșelat trei persoane cu aproximativ 2,5 milioane de lei și că nu a declarat toate veniturile obținute. Cauza penală a fost expediată în instanță pentru examinare în fond, iar în prezent inculpata se sustrage de la urmărirea penală, fiind anunțată în căutare.

Potrivit probelor administrate, în perioada martie 2014 – martie 2016, în timp ce exercita funcția de judecător și vicepreședintă a unei instanțe, inculpata ar fi obținut sume importante de bani sub pretextul unor probleme personale, dând asigurări că le va restitui. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar ulterior femeia a părăsit țara, fiind încă în funcție la acel moment.

Dosarul penal a fost inițiat în decembrie 2016 de Procurorul General, în baza unei plângeri colective. Totodată, procurorii au constatat că, în perioada menționată, fosta judecătoare nu a inclus toate veniturile obținute în declarațiile de avere și interese personale, așa cum era obligată prin lege.

Urmărirea penală a fost finalizată în lipsa învinuitei, după o perioadă îndelungată de suspendare, în baza modificărilor legale ce permit transmiterea cauzei în instanță în absența persoanelor căutate. Procedura a fost autorizată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, și menținută de Curtea de Apel Centru.

Pentru faptele comise, legislația prevede până la 15 ani de închisoare și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 5 ani, în cazul escrocheriei, precum și o pedeapsă de până la un an de închisoare sau amendă pentru fals în declarații.

Pentru garantarea reparării prejudiciului și a unei eventuale confiscări speciale, procurorii au aplicat sechestru pe cinci bunuri imobile aflate în proprietatea învinuitei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.