Sesiunea de Bacalaureat a debutat marți, 3 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română pentru cei 3.225 de elevi care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale. Aceștia susțin examenul în 56 de centre din întreaga țară, sub supravegherea Ministerului Educației și Cercetării.
Șase candidați la Bacalaureatul 2025 au început sesiunea cu nota maximă, fără să mai fie nevoiți să scrie un rând. Performanțele lor la Olimpiada Republicană la Limba și literatura română (pentru alolingvi) le-au adus nota „10” din oficiu la prima probă – un început spectaculos pentru examenul maturității.
În total, aproximativ 18.000 de candidați din Republica Moldova participă la Bacalaureatul din acest an, desfășurat între 3 și 20 iunie, în 91 de centre de examen.
Urmează alte patru probe esențiale:
• 6 iunie – Limba de instruire: peste 15.700 de candidați, majoritatea la Limba română.
• 10 iunie – Limba străină: cei mai mulți optează pentru engleză, dar sunt susținute și franceza, germana, italiana, turca și spaniola.
• 13 iunie – Proba de profil: Matematică pentru cei de la profil real, Istorie, Sport sau Arte pentru cei de la profil umanist și vocațional.
• 17 iunie – Proba la alegere, cu Geografia în topul preferințelor, urmată de Chimie, Istorie, Biologie, Informatică, Matematică și Fizică.
• 20 iunie – Ultima probă: limba maternă, susținută de 468 de candidați la limba găgăuză, bulgară și ucraineană.
Examenul continuă cu un ritm susținut, iar autoritățile îndeamnă candidații să abordeze fiecare probă cu seriozitate și încredere. Până atunci, cei șase „de nota 10” demonstrează că munca și performanța școlară sunt recunoscute chiar și în cadrul celui mai important examen național.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.