Acasă Social A „furat” mâncare pentru câinii vagabonzi. Un supermarket a denunțat la poliție...

A „furat” mâncare pentru câinii vagabonzi. Un supermarket a denunțat la poliție bătrânul care a provocat o pagubă de 14 lei

0

Un bătrân a ajuns la poliție, după ce administratorul unui supermarket din rețeaua Velmart s-a plâns că acesta le-ar fi provocat un prejudiciu de 14,29 lei. Bătrânul lua mâncare pentru câini cu care hrănea maidanezii de pe stradă, dar o cântărea ca mâncare pentru pisici pentru a face economii, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.

Un internaut a scris pe Facebook că, administratorul supermarket-ului VELMART, situat pe bulevardul Decebal, din sectorul Botanica, al capitalei, a chemat poliția după ce l-au prins pe moș că ar fi luat pe ascuns o bucată de salam.

„Acesta era foarte sărac, în ciupici rupți și avea doar un câine mic. Polițștii l-au luat pe moș și a rămas câinele în drum”, scrie internautul în postarea sa.

În scurt timp postarea a devenit virală pe Facebook acumulând sute de like-uri și distribuiri, inclusiv comentarii în care internauții și-au arătat nemulțumirea față de administrația magazinului, dar și față de organele de drept.

Reporterii Deschide.MD au reușit să afle că administrația marketului a adresat o plângere în adresa șefului IP Botanica, prin care cer să fie pedepsit bărbatul pentru că le-a provocat o daună materială în sumă de 14,29 lei, adică de nici un 1 euro, prin faptul că a cântărit mâncarea pentru câini ca fiind mâncare pentru pisici.

„Cetățeanul necunoscut a comis o daună materială prin înșelăciune unității comerciale Velmart. A luat din sala de comerț o cantitate de 2,042 kg de pridus „Hrană uscată pentru câini mici club” la preț de 40 lei per Kg, în sumă de 81,68, însă a marcat-o ca „Hrană pentru pisici miau” la preț de 33 de lei kg, în sumă de 67,39 lei. Respectiv, prin acțiunile sale, cetățeanul a comis o daună materială în sumă de 14,29 lei. Persoana a fost stopată și solcitată intervenția poliției. Ținând cont de circumstanțele expuse supra, solicităm oragnului de poliție investigarea cazului și atragerea la răspundere a persoanei implicate. Despre decizia adoptată, solicităm să fim informați în timp util, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în  plângerea scrisă de către  Galina Copăceanu, administratoarea magazinului unde a avut loc incidentul.

Oamenii legii au stabilit idetitatea bătrânului, acesta fiind un chișinăuian în vârstă de 81 de ani, care obișnuia să ia mâncare pentru câini din magazin cu care hrănea maidanezii de pe stradă. Dânsul nu a recurs la acest gest pentru prima dată. 

Anterior, acesta ar mai fi recurs la acest gest, însă diferența de preț era achitată de către angajații magazinului, care l-ar fi preîntâminat să nu o mai facă, însă nu s-a conformat.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că oamenii legii încă nu au luat o decizie în cazul bătrânului.

„Acesta a fost audiat și a fost înregistrată plângerea administratorului magazinului, însă încă nu a fost luată o decizie. Urmează să fie cercetate toate circumstanțele pentru a stabili sub incidența cărui articol pot fi încadrate acțiunile sale”, ne-a spus Stati.

Am încercat să obținem, un comentariu de la Galina Copăceanu, administratorul mazinului Velmart, în legătură cu acest caz, însă aceasta are telefonul deconectat. Bătrânul la fel a evitat să discute cu noi despre acest incident, declarând că ar fi vorba despre o confuzie la mijloc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.