Deputații au votat astăzi în Parlament proiectul de lege cu privire la publicitate. Proiectul a fost votat, în prima lectură, de 53 de deputați.
Potrivit informației, acesta prevede reglementarea în domeniul relațiilor ce apar între furnizorii, producătorii, distribuitorii, difuzorii și consumatorii de publicitate.
Este instituit dreptul difuzorilor de publicitate de a solicita distribuitorului asumarea răspunderii privind mesajul publicitar.
Sunt completate și concretizate reglementările speciale cu referire la difuzarea publicității prin intermediul paginilor web și este eliminată limita spațiului din publicațiile periodice private, rezervat publicității comerciale.
O nouă reglementare este cea privind difuzarea publicității politice în perioada extraelectorală.
Iar sintagma ”publicitate socială” se propune a fi înlocuită cu sintagma ”mesaj de interes public”.
Este reglementată publicitatea comercială, cea interioară și exterioară (outdoor).
De asemenea, se reglementează controlul de stat și sancțiunile în domeniul publicității.
Proiectul a fost elaborat de deputații Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, în colaborare cu grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media a Republicii Moldova.
Potrivit lui Virgil Pîslariuc, vicepreşedintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, scopul proiectului este ajustarea legislației naționale la standardele europene în domeniul publicității, crearea unui climat adecvat pentru dezvoltarea pieței de publicitate. Totodată, documentul se încadrează în politicile prioritare stabilite în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022.
De remarcat că Legea cu privire la publicitate în vigoare a fost adoptată în anul 1997.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.