Acasă Justiţie A fost reținut în timp ce primea 300 de euro. Ce pedeapsă...

A fost reținut în timp ce primea 300 de euro. Ce pedeapsă a primit un procuror pentru corupere pasivă

0
justice concept, selective focus on nearest part ,lens blur f/x

Un procuror din Călărași a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de probă de 5 ani, o amendă de 300 000 de lei și privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 7 ani, pentru corupere pasivă, scrie realitatea.md.

„Cauza penală a fost inițiată în luna decembrie 2022 de către Procurorul General interimar, în urma unei acuzații conform căreia procurorul, pentru a nu ataca cu recurs încheierea Judecătoriei Strășeni din 8 decembrie 2022, prin care s-a admis cererea denunțătorului pentru reabilitare judecătorească și anulare a antecedentelor penale, a pretins 300 de euro.

Procurorul a fost reținut în momentul primirii sumei de 300 de euro, iar instanța a dispus confiscarea specială a acesteia. Urmărirea penală a durat 3 luni, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția, iar judecarea cauzei a durat 9 luni”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție (PA).

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.