Situația privind respectarea drepturilor omului în Moldova s-a înrăutățit în 2020, în raport cu 2018. Nouă din zece respondenți consideră că drepturile omului sunt încălcate sistematic sau ocazional. Dreptul la sănătate și la protecție socială, în opinia respondenților, sunt printre trei cel mai puțin respectate, de rând cu dreptul la un proces echitabil.
Cel mai puțin sunt respectate drepturile consumatorilor de droguri și substanțe psiho-active, a minorităților sexuale (LGBT), drepturile deținuților și ex-deținuților. Concluziile se regăsesc în Studiul de percepții privind respectarea drepturilor omului, ediția 2021, realizat la comanda Oficiului Avocatului Poporului (OAP), transmite IPN.
La evenimentul online de prezentare a studiului, Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului, care exercită și interimatul mandatului de avocat al poporului, a menţionat că dreptul la sănătate, la educație și la protecție socială sunt considerate ca fiind printre principalele trei cele mai actuale și importante drepturi, care necesită o atenție sporită din partea societății.
„Gradul de încredere privind asigurarea dreptului la un proces echitabil pentru diferite grupuri ale populației rămâne a fi destul de redus, răspunsurile privind asigurarea în foarte mare sau în mare măsură variază între 28-48% în studiul curent. Totodată se observă o creștere continuă a gradului de încredere în sistemul judecătoresc în raport cu studiile anterioare”, a remarcat Maia Bănărescu.
Studiul mai arată că nivelul de informare al populației privind drepturile omului se menține relativ redus, cu o ușoară creștere în raport cu anii precedenți, această fiind din contul mediului urban. Cel mai puțin informate rămân a fi grupurile vulnerabile, precum persoanele sărace, cu studii joase, vârstnicii, locuitorii de la sate.
„Mass media este instituția care, în opinia respondenților, cel mai mult asigură respectarea drepturilor omului (40,2% afirmații), ceea ce semnifică că aceasta asigură sau contribuie cel mai bine la respectarea drepturilor omului în Moldova, urmată de președintele țării (38,3%).
Cele mai joase aprecieri au fost înregistrate pentru ONG, cu doar 25% atare răspunsuri, de Parlament și judecătorii, cu câte circa 32% aprecieri”, a precizat Maia Bănărescu.
Studiul mai arată că dreptul copiilor la educație în școlile din Moldova este afectat considerabil de posibilitățile financiare ale părinților.
Aproape jumătate dintre respondenți și-au exprimat acordul cu această afirmație. Doar unul din patru consideră că statul asigură tuturor accesul la educație şi condiții egale, iar absolvirea școlii oferă oportunități egale pentru elevi în continuarea studiilor.
Doar 1/3 dintre respondenți consideră că statul asigură tuturor acces egal la serviciile medicale de calitate. Aproape 2/3 susțin opinia precum ca statutul economic al persoanei afectează dreptul la servicii de ocrotire a sănătății.
Dreptul populației la protecția socială, evaluat prin mărimea medie a veniturilor monetare, rămâne a fi încă în mică sau foarte mică măsură asigurat în Republica Moldova, opinie susținută de peste jumătate de respondenți ai studiului curent.
Totodată s-a înregistrat o îmbunătățire a situației cu referire la toate categoriile de venituri, ponderea răspunsurilor în mică sau foarte mică măsură s-a diminuat semnificativ în raport cu 2018 și cu 2016.
Studiu privind percepția respectării drepturilor omului, ediția 2021, este al treilea realizat la comanda Oficiului Avocatului Poporului în ultimii șase ani.
Cercetarea este axată în special pe examinarea nivelului de cunoaștere a drepturilor omului, percepțiilor și experiențelor populației ce țin de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1006 persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult, perioada de culegere a datelor fiind 24.12.2020 – 25.01.2021.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.