În cadrul unei vizite de lucru în localitatea Cosăuți, raionul Soroca, au fost desfășurate consultările tehnice referitor la implementarea proiectului de construcție a podului transfrontalier peste râul Nistru situat între localitatea Cosăuți din raionul Soroca și orașul Yampil (Ucraina), potrivit unui comunicat al Administrației de Stat a Drumurilor.
Consultările privind construcția podului peste râul Nistru, la frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina, au avut loc cu participarea reprezentanților Administrației Regionale de Stat Vinița, Agenției de Stat a Drumurilor (Ucraina), Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Administrației de Stat a Drumurilor, Serviciului Vamal, Poliției de frontieră, companiilor de proiectare a celor două țări și a altor instițuții publice.
În cadrul întrevederii, companiile de proiectare din Ucraina și Moldova au prezentat mai multe variante de stabilire a poziției amplasării podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, inclusiv a drumurilor de acces către acesta.
Părțile au vizitat 3 locații potențiale de amplasare a podului peste râul Nistru din localitatea Cosăuți și au determinat o variantă preliminară de amplasare a acestuia.
Podul peste râul Nistru, situat între localitatea Cosăuți din raionul Soroca și orașul Yampil (Ucraina) va avea o lungime de circa 641 de metri, 2 benzi de circulație, 2 benzi de siguranță, 2 piste pentru cicliști, 2 trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de circa 667 de metri pe partea ucraineană.
Drumul de acces cu o lungime de circa 7 km este preconizat în preajma localităților Cosăuți și Iorjnița, ajungând spre drumul de ocolire al municipiului Soroca.
Acest drum va asigura conexiunea dintre podul peste Nistru cu drumul național R14.1 R14 – Cosăuți – frontiera cu Ucraina și va fi construit din mijloacele financiare ale Republicii Moldova.
Podul peste râul Nistru este de o importanță strategică pentru Republica Moldova. Acesta va asigura un coridor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, inclusiv va reduce considerabil timpul de deplasare din Chișinău spre Kiev.
Lucrările de construcție a podului peste râul Nistru se vor desfășura din mijloacele financiare ale Ucrainei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.