O investigație de acum 17 ani, făcută de investigații.md, și care îl vizează pe Boris Lupașcu (votat azi de Parlament în funcția de judeător la CC), leagă numele acestuia de acuzații de trafic de influenţă, intimidarea anchetei şi protecționism. Mai exact, pe parcursul anului 2003, acesta, alături de un fost deputat comunist, ar fi făcut presiuni asupra organelor de urmărire penală în trei procese privind tăierea ilicită a copacilor şi comercializarea frauduloasă a unor cantităţi impunătoare de lemn, transmite SafeNews.md cu referire la agora.md.
Potrivit investigații.md, Lupașcu ar fi intervenit pentru a transfera dosarele penale de la Hîncești la altă Procuratură și le-a oferit consultații celor care au apelat la ajutorul lui, deși acest lucru este interzis de lege.
Investigația publicată în 2004 și în urma căreia Lupașcu a rămas fără funcția de procuror la Procuratura municipiului Chișinău.
În octombrie 2003, Departamentul de Investigaţii API a fost sesizat despre faptul că procurorul Chişinăului şi deputatul comunist Mihai Andronic fac presiuni asupra organelor de urmărire penală în trei procese privind tăierea ilicită a pădurii şi comercializarea frauduloasă a unor cantităţi impunătoare de lemn în care sunt implicate persoane cu funcţii de răspundere de la Întreprinderea de Stat Hânceşti-Silva şi Ocolul Silvic Oneşti. Toate au început după ce organele de drept din Hânceşti au demarat ancheta penală în cele trei cazuri. În cadrul anchetei s-a ajuns la şeful ÎS Hânceşti-Silva, căruia îi revenea o parte din banii obţinuţi de pădurari în urma comercializării masei lemnoase.
Un telefon şi scapi de pedeapsă
Simţind că poate ajunge după gratii şi că nu va putea muşamaliza cazul la Hânceşti, directorul Hînceşti-Silva i-ar fi solicitat ajutor unui prieten mai vechi, Mihai Andronic, la acea vreme deputat din partea Partidului Comuniştilor. În rezultat, Andronic ia legătura cu procurorul Chişinăului, Boris Lupaşcu, căruia îi cere să intervină pentru a transfera dosarele penale la altă procuratură. După ce Andronic obţine acceptul lui Lupaşcu pentru a se implica în rezolvarea cazului dat, acesta din urmă a fost contactat direct de șeful de la Hîncești-Silva, cu care pune la punct planul de acţiuni.
Astfel, potrivit investigației de la acea vreme, procurorul l-ar fi sfătuit să solicite la PG transferarea cauzelor penale de la Hânceşti şi să motiveze că urmărirea penală se desfăşoară tendenţios. Aceasta în pofida faptului că, potrivit legii, procurorul nu are dreptul să dea „consultaţii scrise sau verbale în problemele litigioase, cu excepţia cauzelor părinţilor, soţiei sau ale copiilor”. De asemenea, Lupaşcu l-ar mai fi povăţuit să scrie în cerere cum că procurorul de Hînceşti este părtinitor la anchetarea cazului dat pentru că a primit bani şi a luat lemn de foc şi de construcţie de la şeful Ocolului silvic Oneşti. Lupaşcu i-a mai indicat „clientului” său să scrie în demers că procurorul de Hînceşti nu poate fi obiectiv şi din cauză că este sub presiunea directă a preşedintelui raionului, Lidia Lupu. Această convorbire, precum şi alte câteva dintre Iamboglo cu Lupaşcu şi cu deputatul comunist Andronic, au fost înregistrate oficial în timpul anchetei.
Pile la Procuratura Generală
Ulterior, cererea de strămutare a dosarelor ar fi fost prezentată personal de Lupaşcu procurorului general de atunci Vasile Rusu, convingându-l să soluţioneze pozitiv cererea. Acest lucru devine cert la 23 octombrie, când Lupaşcu îl sună pe Iamboglo, spunându-i despre convorbirea sa cu Vasile Rusu şi asigurându-l că problema transferării cauzelor penale va fi rezolvată pozitiv. Totodată, el îi cere lui Iamboglo să obţină de la Procuratura Hânceşti informaţii despre dosarele penale, să urmărească mişcarea lor de mai departe şi să-l informeze despre toate acestea. De asemenea, Lupaşco îl sfătuieşte să nu dea depoziţii organelor de drept de la Hînceşti.
Ulterior Procuratura Generală a efectuat un control de serviciu după ce procurorul Vasile Pascari a depus un raport privind încercarea unor persoane cu funcţii de răspundere să influenţeze ancheta penală. În cadrul controlului, multe din cele scrise de investigatii.md s-au confirmat.
Iamboglo a confirmat că procurorul Chişinăului, Boris Lupaşcu, l-a sfătuit cum să procedeze pentru a transfera dosarele şi ce să scrie în demersul către PG. La rândul său, procurorul municipiului a confirmat că l-a ajutat pe Iamboglo, la cererea deputatului comunist Andronic, şi că deputatul i-a transmis demersul de transferare a dosarelor, rugându-l să i-l dea personal procurorului general.
Pentru „sus-puşi” nu există pedepse
Surprinzător, dar, deşi au fost obţinute dovezi că Andronic şi Lupaşcu au încercat să facă trafic de influenţă în favoarea unei persoane anchetate penal şi că procurorul general Vasile Rusu a intrat în cârdăşie cu ei, nimeni nu a fost tras la răspundere, deşi legislaţia prevede pedepse pentru trafic de influenţă, intimidarea anchetei şi protecţionism.
Rusu le-ar fi dat indicaţii directe celor care au efectuat controlul de serviciu să „îmblânzească” pe cât posibil rezultatele controlului, astfel încât Lupaşco s-a ales, până la urmă, doar cu o „preîntâmpinare”. Paradoxal, dar sancţiunea a fost semnată de Rusu după ce a fost destituit din funcţie.
Teroare la procuratura municipială
Lupaşcu a comentat atunci că nimic din cele obţinute în cadrul investigaţiei nu este adevărat. Când a aflat că jurnaliștii ştiu despre controlul efectuat de Procuratura Generală, procurorul a schimbat macazul, spunându-le că „trebuie să stea de vorbă”. La scurt timp, în cadrul procuraturii municipale, ar fi început teroarea, pentru a fi descoperite persoanele care au lăsat să se scurgă informaţia despre „afacerile” procurorului municipal. Un grup de procurori nu a mai răbdat presiunile care se exercitau asupra lor şi i-au adresat o scrisoare preşedintelui Vladimir Voronin, în care i-au solicitat să intervină pentru a stopa fărădelegile procurorului Lupaşcu.
După publicarea investigației, Boris Lupașcu a fost suspendat din funcție de către procurorul general, Valeriu Balabanm, care a dispus iniţierea unui control de serviciu. Nu ne-a reușit să aflăm care a fost continuitatea poveștii și cu ce s-a încheiat ancheta de serviciu.
Boris Lupaşco a fost numit în funcţia de procuror al municipiului Chişinău, în octombrie 2002. El l-a succedat pe Petru Bobu, demis în urma unui control de serviciu efectuat de Procuratura Generală, în legătură cu răpirea directorului adjunct al Departamentului Tehnologii Informaţionale.
Vineri, 23 aprilie 2021, majoritatea parlamentară cu votul a 56 de deputați, l-a numit pe Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Asta după ce aceeași majoritate a abrogat Hotărârea Parlamentului din 2019 privind numirea Domnicăi Manole în aceeași funcție. De menționat că potrivit Constituției, mandatul judecătorilor Curții Constituționale este inamovibil. La scurt timp, deciziile au fost contestate la CC de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Sergiu Litvinenco.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.