Controalele efectuate la cariera Micăuți au scos în evidență mai multe încălcări legate de modul de extragere a zăcămintelor. A fost constată o diferență exorbitantă între cantitatea de zăcăminte extrasă și cantitatea declarată de întreprindere. Este vorba despre o diferență de peste 1,4 milioane mii metri cubi de zăcăminte, iar ca urmare, conform concluziilor Inspectoratului pentru Protecția Mediului, valoarea prejudiciului cauzat prin extragerea ilegală a zăcămintelor minerale constituie 684 de milioane de lei. Cifrele au fost prezentate de către președintele Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, deputatul Nicolae Ciubuc, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Deputatul a menționat că, în urma controlului, încheiat pe 25 ianuarie, s-a mai constatat și o altă cifră, care denotă că această carieră continuă activitatea ilegală de extragere a zăcămintelor de pe terenurile care nu îi aparțin. Ar fi vorba despre peste 20 de hectare, care aparțin autorităților publice locale, fiind terenuri cu destinație agricolă. Prejudiciul calculat de Inspectorat depășește suma de două milioane de lei.
Nicolae Ciubuc a menționat că, cel mai grav este că, văzând că lucrurile nu stau bine, reprezentanții întreprinderii s-au adresat în instanța de judecată, iar ca urmare Judecătoria Strășeni a emis o încheiere chiar a doua zi după emiterea actului de constatare a Inspectoratului. Potrivit parlamentarului, este o încheiere dubioasă, abuzivă și ilegală, prin care s-a interzis tuturor instituțiilor, autorităților și organelor cu funcții de control și supraveghere să efectueze controale la această întreprindere fără acordul administrației de insolvabilitate sau, după caz, a administratorului.
În acest sens, Comisia a decis să sesizeze Procuratura Generală. De asemenea, se face apel către instituțiile de ramură să conteste decizia instanței. Iar Consiliului Superior al Magistraturii i se solicită „să ia act de astfel de decizii și să dea o apreciere asupra legalității a acestei decizii”. Deputatul a mai spus că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului trebuie să inițieze procedura de reziliere a contractului cu cariera vizată.
În altă ordine de idei, președintele Comisiei a mai spus că a fost examinat și modul de gestionare a patrimoniului de stat, care se află în Ucraina – cele două cariere din Pervomaisk și Cernăuți. „Din informațiile prezentate de Agenția Proprietății Publice, drept concluzie constatăm că, practic, aceste întreprinderi sunt pierdute pentru Republica Moldova”, a notat Nicolae Ciubuc. Potrivit lui, cele două întreprinderi au acumulat datorii, pe alocuri fictive, create de administratori. Neavând control din partea fondatorului, administratorii și-au permis orice și au adus practic în prag de faliment aceste întreprinderi, fiind preluate pe alocuri bunuri de persoane obscure. Dosare penale intentate puțin probabil că vor permite recuperarea patrimoniului, a mai spus deputatul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.