O altă lucrătoare medicală din cadrul Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) relatează, sub protecția anonimatului, că mulți dintre colegi săi sunt infectați cu noul coronavirus, alții sunt trimiși în regim de izolare la domiciliu, iar cei care mai activează, cu greu fac față turelor de 24 de ore.
Totodată, aceasta mărturisește că nu au suficient echipament de protecție, iar pentru a evita riscul de a-i infecta pe cei dragi, majoritatea lucrătorilor sanitari sunt nevoiți să închirieze apartamente. Deși autoritățile le-au spus că vor fi remunerați suplimentar, aceasta spune că nu au primit nici măcar jumătate din suma promisă.
Lucrătoarea medicală care a acceptat să discute cu ZdG sub protecția anonimatului relatează că aproape jumătate dintre colegii săi sunt trimiși în regim de izolare la domiciliu, iar alți colegi sunt internați în spitale, fiind confirmați cu noul coronavirus. Astfel, tânăra mărturisește că sunt nevoiți să lucreze în ture de 24 de ore cu intervale de o zi din cauza lipsei de cadre, iar pentru că nu sunt suficienți infirmieri, sunt nevoiți felcerii să meargă singuri la chemări. Spune că zilnic au peste 20 de solicitări, iar din cauza regimului aglomerat de muncă, mărturisește că sunt „sleiți de puteri”.
Indignată că autoritățile dau vina pe medici că se infectează din neglijență
Asistenta se arată indignată că autoritățile dau vina pe medici că se infectează, „pentru că nu știm a îmbrăca un echipament”, dar totodată nu le asigură condiții și nici echipament de protecție suficient pentru a evita infectarea. Aceasta povestește că inițial nu au fost instruiți cum să se comporte cu aceste costume, iar dacă în prima săptămână au fost dotați cu echipament performant, acum echipamentele pe care le primesc nu sunt potrivite pentru a se proteja de Covid-19.
„Avem un fel de bătaie de joc”
Totodată, lucrătoarea medicală relatează că atât ea, cât și colegii săi sunt nevoiți să-și cumpere măști cu protecție mai bună din resursele proprii, pentru că spune ea, sunt mulți pacienți iresponsabili, iar măștile pe care le primesc, nu îi protejează suficient.
Aceasta mărturisește că, în timp ce lucrătorii medicali se plâng de lipsa echipamentului de protecție, cei din administrația spitalului sunt dotați cu cele necesare pentru a se proteja.
„Niciodată nu am fost testați”
Relatează că, pe motiv că nu sunt testați, 80% dintre lucrătorii medicali și-au închiriat locuințe unde să revină după muncă. Deși achită sume mari, spune că fac tot posibilul pentru a minimaliza riscul de a îi infecta pe cei dragi. Totodată, aceasta spune că chiar și în condițiile în care instituțiile medicale duc o lipsă tot mai mare de cadre, cei care intră în contact cu alți medici infectați, nu sunt testați, dar trimiși în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
„Ce calcule au făcut ei, nu am înțeles. Și de ce e așa de mare diferența de la unu la altul?”
Lucrătoare medicală se arată indignată că deși li s-au promis majorări de salarii pentru cei care luptă cu pandemia de coronavirus, aceasta a primit doar 500 de lei în plus, pe când alți colegi de-ai săi mai că nu au primit nimic.
La 13 aprilie, conducerea IMSP CNAMUP anunța că până la data de 15 aprilie, persoanele implicate în acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19 (medici; felceri; infirmieri și șoferi de ambulanță) vor primi suplimentul în măsură de 50% la salariu stabilit prin Dispoziția nr.16 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Mai mult, toți angajații IMSP Centrului Național de Asistență Medicală Urgență Prespitalicească vor primi premiu în mărimea de 1500 lei cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști.
„Am fost amenințați, ne-au spus că nu avem voie să scriem, să facem reportaje”
Totodată, aceasta povestește că lucrătorii medicali sunt îndemnați să nu vorbească cu instituțiile media, dar și să nu facă postări, în caz contrar sunt amenințați că „vor fi dați afară pe dosar penal”.
Lucrătoarea medicală, spune că deși la început spera că vom trece ușor peste pandemie, acum realizează gravitatea problemei și susține că „nu suntem pregătiți sub nicio formă”, de aceea îndeamnă oamenii să fie mai conștiincioși și să rămână acasă.
La 11 aprilie, Eugeniu Cebotari, un angajat al Ambulanței a publicat un filmuleț video în care i se adresează ministrei Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, vorbind despre calitatea proastă a echipamentului medical. Din imaginile video se vedea că măștile oferite de sistem sunt din bumbac permeabil, care îi expune la risc de infectare. Deși CNAMUP a calificat informațiile prezentate de lucrătorul medical ca fiind denaturate, la scurt timp după publicarea clipului video, acesta relata că au fost aduse „măști de calitate decentă”. Totodată, acesta a șters clipul video, iar într-o discuție cu ZdG a precizat că ar fi fost rugat insistent să șteargă video.
Atunci CNAMUP preciza că angajații folosesc echipamente de protecție individuală de calitate, pregătite pentru infecții extrem de contagioase și care corespund tuturor protocoalelor, iar „instituțiile media difuzează acuzații nefondate”.
Din cele 2 472 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, înregistrate în R. Moldova, circa 25% dintre acestea sunt cazuri de infecție în rândul lucrătorilor din sistemul medical. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), până la 20 aprilie, adică în timp de șase săptămâni de la confirmarea primului caz de infecție, în R. Moldova au fost infectați cu noul virus 635 de lucrători medicali. Din numărul total de angajați din sistemul medical care s-au îmbolnăvit de COVID-19, doar 47 s-au tratat. Totodată, din cauza îmbolnăvirii, până în prezent, cinci lucrători medicali au pierdut lupta cu virusul.
sursa: zdg.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.