Peședintele Dodon i-a cerut socoteală președintelui Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, după ce Înalta Curte a adoptată decizia de a suspenda prevederile legii pentru care guvernul și-a asumat răspunderea. Dodon a anunțat astăzi că l-a telefonat pe președimntelui CCM, Vladimir Șurcan pentru a-l întreba „ce s-a întâmplat”. Asta în contextul în care instanța este o autoritate independentă, respectiv, nu se supune nimănui, cu atât mai puțin președintelui țării, care are atribuții limitate.
Totodată, șeful statului a acuzat opoziția, mințind în direct că aceasta a cerut suspendarea întregii legi de asumare a răspunderii, deși în sesizarea deputatului Platformei DA Dinu Plângău, care a stat la baza deciziei CC, se cerea exclusiv nularea a trei chestiuni: cu privire la modificarea privind vizibilitatea produselor din tutun, introducerea în regim duty free a mărfurilor accizate și introducerea taxelor pe resurse naturală.
În context, șeful statului a spus că acum există trei scenarii de ieșire din situație.
Este important de menționat că potrivit Legii privind Curtea Constituțională, CCM este singura autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova. Curtea Constituţională este independentă şi se supune numai Constituţiei.
La intrarea în exercitarea funcţiei, judecătorul Curţii Constituţionale depune în faţa Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistratului următorul jurămînt: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orînduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei NUMAI ȘI NUMAI Constituţiei„.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.