Acasă Economic Ambasadorul Japoniei: Moldova este o destinație investițională potrivită

Ambasadorul Japoniei: Moldova este o destinație investițională potrivită

0

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în R. Moldova, Yoshihiro Katayama, susține că R. Moldova este o destinație investițională potrivită. Despre aceasta ambasadorul a declarat în cadrul unui interviu acordat Infotag.

INFOTAG: Domnule Ambasador Katayama, relaţiile diplomatice între R. Moldova şi Japonia au fost stabilite la 16 martie 1992. Cum aţi caracteriza aceste relaţii astăzi, inclusiv dimensiunea economică a acestor relaţii şi legăturile culturale moldo-nipone?

Yoshihiro KATAYAMA: Aş dori să încep prin a spune că ţările noastre s-au bucurat întotdeauna de o relaţie frumoasă de prietenie, iar acest parteneriat se dezvoltă constant în mai multe direcţii.

În domeniul cooperării economice, există un potenţial semnificativ şi sper să putem înregistra un volum mai mare al schimburilor de afaceri şi comerciale, la fel şi al investiţiilor directe între Japonia şi R. Moldova.

Trebuie să menţionez, că anul 2020 reprezintă o adevărată provocare atât pentru economia ţărilor noastre, cât şi pentru posibilităţile de cooperare în domeniul culturii. Până la izbucnirea pandemiei, împreună cu partenerii noştri din R. Moldova, ambasada noastră a organizat cu succes mai multe expoziţii de muzeu, proiecţii de filme, festivaluri de artă şi limbă japoneză, dar, în acest an, cu regret, astfel de evenimente au fost suspendate. În acest sens, îmi exprim speranţa că anul 2021 ne va aduce noi oportunităţi.

I.: În prezent, R. Moldova nu figurează nici măcar în Top-70 parteneri comerciali ai Japoniei. Au antreprenorii din R. Moldova şansa de a majora exporturile pe piaţa Japoniei?

Y.K.: Sunt de acord cu dumneavoastră că volumul comerţului bilateral dintre ţările noastre este încă unul modest, însă chiar şi pe fondul pandemiei, datele statistice pentru perioada mai îndelungată arată că atât importurile de bunuri japoneze în R. Moldova, cât şi exporturile producţiei moldoveneşti în Japonia, au înregistrat o creştere constantă. Trebuie să recunosc faptul că accesul pe piaţa japoneză este destul de dificil din cauza concurenţei, standardelor înalte, precum şi distanţei. Totuşi, acest lucru este posibil. În acest context, aş dori să salut eforturile Ambasadei R. Moldova la Tokyo, care este foarte activă în promovarea vinului excelent moldovenesc la diferite expoziţii şi evenimente.

Crearea brandului de ţară pentru un anumit produs, în cazul dumneavoastră pentru vin, care uneşte şi multiplică eforturile producătorilor, şi promovarea unei politici ce ţinteşte exportul unor anumite produse, poate facilita accesul pe o piaţă competitivă.

Trebuie spus că puţin se ştie despre R. Moldova şi produsele sale în Japonia, şi de aceea este important să vă faceţi produsul cunoscut. De exemplu, colegii noştri de la oficiul JETRO (Japan External Trade Organization) din Bucureşti au invitat reprezentanţi ai unor reţele de supermarketuri din R. Moldova să participe la o expoziţie regională specializată în Polonia pentru a întâlni distribuitori ai produselor alimentare japoneze. Consider că exemplul organizării unor astfel de misiuni de afaceri poate fi efectiv în impulsionarea comerţul bilateral.

I.: De-a lungul cooperării moldo-nipone, în R. Moldova au fost create doar 11 întreprinderi cu capital nipon, cu investiţii în valoare de 107 mil. de lei. Ce şi cum ar putea genera majorarea numărului de întreprinderi cu capital nipon în ţara noastră?

Y.K.: Eu cred că trebuie să interpretăm datele statistice cu precauţie. De exemplu, multe companii japoneze investesc prin intermediul unor sucursale deja bine stabilite în Europa de vest, din acest motiv investiţiile lor în R. Moldova sunt catalogate ca fiind germane sau spaniole, sau din oricare altă ţară, chiar dacă compania-mamă este din Japonia. Acesta este şi cazul a două companii mari de producere Fujikura şi Sumitomo Electric, cu fabrici deschise la Orhei, Chişinău şi Comrat. Venirea lor pe piaţa moldovenească şi succesele înregistrate pot fi un semnal pentru alţi investitori potenţiali japonezi că R. Moldova este o destinaţie investiţională potrivită.

La fel cum produsele moldoveneşti sunt necunoscute în Japonia, aşa sunt şi condiţiile de business şi facilităţile investiţionale din R. Moldova. Consider că organizarea unor misiuni de afaceri, schimburi sau seminare reprezintă o soluţie bună pentru a înlătura acest neajuns.

În luna mai a anului curent, am participat la un seminar online organizat la iniţiativa JETRO, la care experţii moldoveni au prezentat condiţiile preferenţiale oferite investitorilor străini, iar mai multe companii japoneze s-au familiarizat cu aceste oportunităţi de afaceri. Sunt fericit că acest seminar a adus şi rezultate. Nu pot să nu accentuez încă o dată importanţa conexiunilor personale. De aceea, astfel de evenimente, cu prezenţă fizică sau virtuală, sunt absolut necesare. Companiile japoneze din regiune, în special din România, au participat în calitate de oaspeţi la „Moldova Automotive Days” şi sesiunile B2B organizate în cadrul acestui eveniment. Totodată, Ambasada Japoniei a susţinut participarea anumitor oficiali şi experţi din R. Moldova la conferinţe investiţionale şi vizitarea unor fabrici japoneze din România.

Aş vrea să subliniez că promovarea relaţiilor de afaceri poate aduce rezultate palpabile doar dacă climatul investiţional general se va îmbunătăţi. Este esenţial să se respecte statul de drept şi principiile unei pieţe libere şi competitive, în cazul în care se doreşte invitarea companiilor japoneze sau din alte ţări pentru a investi în R. Moldova sau a participa la apelurile de privatizare sau concesiune anunţate de autorităţi. Reformele structurale trebuie însoţite de dezvoltarea infrastructurii fizice şi sociale. Afacerile vor deveni puternice şi prospere doar dacă astfel de schimbări vor avea loc.

infotag.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.