Acasă Justiţie FOTO // Protest la Procuratură: Rudele arestaților în dosarul Glorinal cer dreptate

FOTO // Protest la Procuratură: Rudele arestaților în dosarul Glorinal cer dreptate

0

Rudele persoanelor reținute în dosarul „Glorinal” au protestat în această dimineață în fața Procuraturii Generale și au cerut eliberarea arestaților, dar și încetarea atacului raider asupra comapniei de construcții. Potrivit manifestanților, compania de construcții Glorinal este ținta unui atac raider, iar mai mulți angajați din cadrul Glorinal au fost reținuți și arestați ilegal la comanda unor persoane din umbră.

Atât avocații arestaților, cât și rudele acestora, susțin că acțiunile procurorilor au loc la comanda lui Dorin Damir, dar și a avocatului său Iurie Tabarcea. 

Anterior, directorul Glorinal Vasile Chircă,  acuzat că a înșelat zeci de investiții în locuințe, a declarat înainte de arestarea sa, că anumite persoane suspecte ar intenționa să-i preia afacerea. Acesta s-ar fi adresat cu o scrisoare despre această schemă de atac raider către procurorul General, Alexandr Stoianoglo, însă scrisoare nu ar fi ajuns la destinatar. 

Avocații celor 8 actuali și ex-factori de decizie din cadrul companii de construcții Glorinal, susțin că clienții lor au fost reținuți abuziv în cadrul unor dosare exclusiv civile, or, arestul acestora nu contribuie în niciun fel la rezolvarea situației investitorilor – este concluzia avocaților care prezintă interesele companiei de construcții Glorinal.

Avocații Victor Munteanu și Ala Raevscaia susțin că compania de construcții Glorinal „mereu și-a îndeplinit obligațiunile față de investitorii săi”, iar faptele care au fost aduse la cunoștință opiniei publice sunt eronate.

În anul 2008 compania Glorinal a inițiat câteva proiecte de construcție a locuințelor și spațiilor comerciale, în acest scop fiind încheiate contracte de investiții cu persoane fizice și juridice. Avocatul Victor Muntea a menționat că în contextul în care nu toți investitorii au achitat integral sumele pentru spațiile dorite, compania Glorinal a contractat un credit de la o bancă comercială pentru a finaliza lucrările de construcție a imobilelor. Compania de construcții a pus în gaj imobilele sale pentru a obține banii de la bancă ca să finalizeze lucrările de construcție a imobilelor.

„Toate blocurile au fost construite, iar din perioada anilor 2017-2018 investitorii au trecut cu traiul în apartamentele sale. Încă o dată confirm că nu a fost un proiect de escrocherie, dar a fost unul cu scop de a face proprietari oamenii care urmau să locuiască în acele apartamente, cu excepția a două persoane”, a mai adăugat Munteanu.

Avocatul s-a referit la doi dintre investitorii în acele construcții – frații Vladimir și Oleg Nemțanu, care au investit suma de circa 880 mii euro. Potrivit lui Munteanu, la finalizarea lucrărilor de construcție a imobilelor și imediat înainte de semnarea actelor de primire-predare a imobilelor către investitori, frații Nemțanu au refuzat să semneze actele de primire predare, astfel, nici restul investitorilor nu au putut continua procesul de finalizare a intrării în proprietate a apartamentelor lor.

Victor Munteanu a mai precizat că frații Nemțanu au inițiat un proces de judecată pentru rezilierea contractelor de investiție în cadrul cărora au fost aplicate sechestre nu doar pe bunurile pe care le-au cumpărat aceștia, ci pe toate activele și conturile companiei Glorinal, în valoare de peste 6 milioane de euro, activitatea acesteia fiind paralizată. Adițional, în anul 2017, de către frații Nemțeanu a fost pornit procesul de insolvabilitate a companiei de construcții, fiind înlăturată de la conducere administrația companiei, toate procesele de primire-predare a apartamentelor către investitori fiind blocată. Această situație continuă până în prezent, potrivit avocatului.

Victor Munteanu a punctat faptul că în 2017, pentru o perioadă scurtă, administrarea companiei Glorinal a fost asigurată de administratorul de insolvabilitate Ruslan Vasiliev, care în cadrul unui alt proces de insolvabilitate, scop al căruia a fost ridicarea sechestrelor de pe apartamentele investitorilor, separarea bunurilor în vederea transmiterii către investitori, și revenirea companiei la activitatea curentă, aceleași personaje au contribuit la intentarea unui proces penal împotriva administratorului de insolvabilitate și înlăturarea acestuia de la procesul de transmitere a apartamentelor către investitorii, care au achitat integral apartamentele.

Totodată, potrivit apărării, după schimbarea administratorului de insolvabilitate, procesul de transmitere a apartmantelor către investitori a fost complet blocat, nefiind întreprinse măsuri pentru deblocarea situației.

În opinia apărătorilor, toate încercările din partea administrației companiei Glorinal de a debloca situația pentru a înregistra la Oficiul Cadastral apartamentele pe numele beneficiarilor finali au fost blocate cu vehemență, presupunerea conducerii companiei fiind că se vrea preluarea activelor de peste 6 milioane de euro, care aparțin companiei de construcții. Avocații susțin că dovada acestui fapt o constituie două încercări de a răscumpăra bunurile fraților Nemțanu de către doi investitori pentru a semna actele de primire-predare și de a încheia definitiv disputa.

  • 1/5
  • 2/5
  • 3/5
  • 4/5
  • 5/5

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.