Acasă Social O fotografă din Chișinău își așteaptă de un an dreptatea: „În timpul...

O fotografă din Chișinău își așteaptă de un an dreptatea: „În timpul nașterii o moașă a urcat pe mine cu toată greutatea sa”

0

De mai bine de un an, fotografa Natalia Ciobanu încearcă să-și facă dreptate, după ce a fost la un pas de a-și pierde viața în urma nașterii fiului său. Femeia susține că a trecut prin orori greu de imaginat atât în timpul nașterii, atunci când o moașă s-ar fi așezat de două ori pe burta ei cu toată greutatea sa, dar și după naștere, când au urmat complicații grave. La o săptămână după naștere, i-a fost depistat un hematom de aproximativ un kilogram la ficat, fiind internată la terapia intensivă.

Natalia Ciobanu își amintește cu durere fiecare secundă a ultimelor zile din ianuarie 2019, când pe lume trebuia să vină cea mai mare bucuria a sa – copilul său. Până la naștere, în toată perioada de sarcină, femeia spune că a fost perfect sănătoasă, și-a făcut analizele necesare la timp și nimic nu prevestea tragedia prin care avea să treacă mai târziu.

Natalia Ciobanu

Eu am fost o persoană sănătoasă, până la sarcină îmi făceam mereu analizele. În timpul sarcinii la fel, totul a decurs normal, eram cei mai fericiți. Pe 30 ianuarie, când începuse travaliu, am fost dusă la spital, la Institutul Mamei și Copilului. Deoarece nașterea nu începea, mi-au rupt apele și medicii mi-au stimulat nașterea. În timpul procesului, ei ziceau că eu nu sunt în stare să mă forțez și mi-au făcut vacuum, iar această procedură mi-a traumat organele interne. Despre asta eu am aflat mai târziu, atunci când am început să învăț a merge din nou. În timpul nașterii, o femeie s-a apăsat de două ori pe burta mea și s-a așezat pe mine cu toată greutatea sa. Pe 31 ianuarie, la 2:55, s-a născut băiatul meu, sănătos, și pentru el mă bucur foarte mult”, povestește Natalia.

La câteva zile după ce a adus pe lume copilul, femeia afirmă nici nu putea să meargă din cauza durerilor, iar medicii nu s-au grăbit să-i facă ultrasonografie.

Până pe 7 februarie am stat în spital, deoarece placenta nu ieșea și medicii au hotărât să-mi facă vacuum din nou. Nu au dorit să-mi facă ultrasonografie, ziceau că eu inventez că mă dor organele interne. Pe 9 februarie, la USG, s-a depistat un hematom de aproape 1 kg la ficat. Mi-au spus să nu mă mișc, că orice mișcare îmi putea produce ruperea ficatului. De pe data de 9 și până pe 14 februarie am stat în terapia intensivă, m-au operat, starea era critică, iar durerile erau insuportabile. Nu puteam mânca nimic, eram pe analgezice 24 din 24, din burtă ieșeau vreo 7 drenaje. Intervenția principală a fost 14 februarie, când mi-au salvat viața”, ne spune fotografa.

Pe cazul Nataliei a fost inițiată o cauză penală, dar cazul bate pasul pe loc

De mai bine de un an, Natalia Ciobanu încearcă să-și facă dreptate. Pe 22 aprilie 2019 a fost inițiată o cauză penală, iar acuzați sunt doi medici – un obstetrician ginecolog și o moașă. În baza rezultatelor examenelor criminalistice din 5 septembrie 2019, s-a adeverit că Natalia a suferit răni corporale grave în timpul nașterii, lucru care i-a amenințat viața.

Rezultatul a arătat un hematom masiv al ficatului, care ocupa 2/3 din organele vitale, lichid liber în plămâni și cavitate abdominală (cu alte cuvinte – sânge, 700-900 de ml) și altele.

În luna mai 2020, a mai fost dispusă o examinare criminalistică, însă rezultatele nu sunt cunoscute nici până acum.

Cumva, prin minune, a fost desemnată o a doua examinare criminalistică în luna mai 2020 ale cărei rezultate sunt încă necunoscute. Între timp, am dureri mari. Doare de fiecare dată când trebuie să-mi amintesc ce s-a întâmplat și să scriu această grămadă de hârtii oficiale. Doare să-mi privesc corpul de fiecare dată când număr 12 cicatrici, inclusiv la plămâni, și a 13-a cicatrice, care e cea mai mare și se întinde de la piept până jos. Apoi îmi amintesc cum am învățat să trăiesc din nou. Nu aveam loc liber de injecții și catetere pe corpul meu. Îmi amintesc că viața e imposibilă fără analgezice puternice. Puiul meu a crescut fără mama lui mai bine de o lună, apoi am fost o legumă lângă el. Familia mea a trecut prin iad. Recunosc, aștept de un an întreg un telefon de la doctor sau de la moașă, cu simplele cuvinte: „Iartă-mă”. Dar nu le pasă. Mai mult, cazul este evident amânat, iar speranța mea pentru un final corect se prăbușește în fața ochilor mei. Din păcate, trăim în realități în care „a trebuit să murim pentru o șansă de a câștiga într-un astfel de caz penal”. Săptămâna trecută am fost la judecătorul de instrucție în ședință, dar nimeni dintre procurori nu s-a prezentat, iar legal nu se ia o decizie fără ei. Așa e situația la moment”, ne mai spune Natalia Ciobanu.

Natalia Ciobanu

Contactat de jurnal.md, procurorul Oleg Vereteno a declarat că la moment se așteaptă rezultatele celei de-a doua expertize medico-legale, care a fost cerută de către ofițerul de urmărire penală.

Da, este efectuată expertiză medico-legală în comisie și așteptăm rezultatele, după aceasta vedem. Rezultatele întârzie din cauza pandemiei, cred că. Noi am înaintat învinuiri la un medic și o soră medicală de la Institutul Mamei și Copilului. După ce vom avea rezultatele expertizei ori vom înainta cazul în judecată, ori vor fi alte soluții”, a menționat procurorul.

Juristul Institutului Mamei și Copilului, Maxim Donici, a declarat pentru Jurnal.md că nu există nicio plângere de la lăuză, ci doar un demers de la organele de drept.

A fost la noi așa persoană, da, a născut la noi la spital. Inspectoratul de poliție al sectorului Botanica s-a adresat cu un demers ca să afle cine sunt medicii care au primit nașterea și atât”, a punctat Donici.

sursa: jurnal.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.