China cere joi Statelor Unite să respecte ”serios” interzicerea internaţională a testelor nucleare, după ce preşedintele american Donald Trump a ordonat miercuri Departamentului Apărării, înainte să se întâlnească cu omologul său Xi Jinping în Coreea de Sud, să testeze armament nuclear în Statele Unite, relatează AFP.
”China speră ca Statele Unite să respecte serios obligaţiile Tratatului interzicerii complete a testelor nucleare şi angajamentul de a interzice testele nucleare”, a declarat, într-o conferinţă de presă obişnuită, un purtător de cuvânt al Ministerului chunez de Externe, Guo Jiakun.
El cere Washingtonului ”să ia măsuri concrete în vederea menţinerii sistemului mondial al dezarmării şi neproliferării nucleare şi menţinerii echilibrului şi stabilităţii strategice mondiale”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.








