Premierul Slovaciei, Robert Fico, a lansat un atac virulent la adresa Partidului Socialiștilor Europeni (PSE), după ce formațiunea sa, SMER, a fost oficial exclusă din grupul politic european. Într-un mesaj video postat pe rețelele sociale, Fico a acuzat PSE că a abandonat valorile stângii tradiționale și a adoptat o agendă care „nu mai are nicio legătură cu interesele reale ale oamenilor”.
„Partidul Socialiștilor Europeni de la Bruxelles a lichidat literalmente stânga autentică. Ar trebui să se numească partidul homosexualilor și incitatorilor la război”, a declarat Fico, vizibil provocator. El susține că excluderea SMER nu are legătură cu valorile social-democrate, ci cu măsurile adoptate recent de guvernul său privind identitatea culturală și etică.
Printre acestea se numără modificările constituționale promovate de SMER, care definesc legal doar două sexe biologice, interzic surogatul și adopțiile de copii de către cupluri de același sex, și dau prioritate legislației naționale în fața celei europene pe teme culturale și morale.
Decizia PSE, anunțată vineri, vine după ani de tensiuni cu SMER, mai ales după coaliția formată de Fico cu un partid ultranaționalist și după adoptarea unor politici controversate. Purtătorii de cuvânt ai PSE au acuzat SMER de „abateri grave de la valorile fundamentale ale familiei social-democrate”, inclusiv derapaje privind statul de drept, independența justiției și libertatea presei.
Robert Fico, cunoscut pentru schimbarea de discurs dinspre social-democrație spre naționalism conservator și populism prorus, a reluat funcția de premier în octombrie 2023. Printre măsurile luate imediat după revenirea la putere s-au numărat oprirea sprijinului militar pentru Ucraina, desființarea Parchetului Special Anticorupție și inițiative pentru preluarea controlului politic asupra televiziunii publice – decizii care au provocat proteste masive în Slovacia.
În ciuda controverselor, Fico și-a apărat politicile, invocând sprijinul acordat pensionarilor, elevilor și lucrătorilor prin facilități sociale și economice, și a acuzat PSE că a devenit un instrument ideologic rupt de realitățile europene.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.