Un ofițer superior în vârstă de 24 de ani, angajat al Penitenciarului nr. 13 Chișinău, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, după ce a introdus ilegal obiecte interzise într-o celulă și a facilitat evadarea unei deținute. Doi ani din pedeapsă urmează să fie executați în penitenciar, iar un an a fost suspendat condiționat, cu un termen de probă de un an. Totodată, acestuia i s-a interzis să mai activeze în sistemul penitenciar pentru o perioadă de 4 ani.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, prima infracțiune a avut loc la data de 5 aprilie 2025, când ofițerul a introdus în mod tăinuit pe teritoriul instituției un telefon mobil și cartele SIM, obiecte interzise în penitenciare. Acestea urmau să ajungă la o deținută de origine ucraineană, cu încălcarea flagrantă a atribuțiilor de serviciu și a măsurilor de securitate.
Două luni mai târziu, la 5 iunie 2025, același angajat a participat activ la evadarea femeii din detenție. Pentru a facilita fuga, a plasat într-un ascunziș din apropierea penitenciarului sume de bani (1500 lei și 1500 euro), precum și un buletin de identitate ucrainean fals, sustras ilegal din dosarul personal al deținutei. Femeia a evadat prin deteriorarea gratiilor unei ferestre, iar ulterior a fost transportată într-un sat din raionul Dubăsari, apoi adăpostită într-un imobil din municipiul Chișinău. I s-au oferit și mijloace de comunicare, precum și un bilet de călătorie spre o localitate din nordul țării.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral vina, afirmând că a acționat din milă față de persoana deținută.
Procuratura atrage atenția asupra gravitații acestor fapte, mai ales în contextul în care au fost comise de un reprezentant al sistemului de detenție, responsabil cu asigurarea ordinii și securității.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.