Compania Onur Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret ve Sanayi AŞ din Turcia, se confruntă cu dificultăți la realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor din Moldova.
Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), în cadrul unei ședințe cu participarea reprezentaților beneficiarului (ASD) și companiei Onur „s-a discutat despre impactul pandemiei Covid-19 asupra lucrărilor de reabilitare a drumurilor, problemele de aprovizionare cu materiale, dar și soluțiile întreprinse” de către compania turcă pe șantier.
Probleme pe șantiere
Antreprenorul a comunicat ASD că este interesat ca lucrările de construcție a drumurilor să fie finisate în termenii contractuali stabiliți și a solicitat suport ASD în vederea soluționării unor dificultăți.
La rândul său, Directorul General Interimar al ASD, Veaceslav Potop a asigurat compania Onur că va depune toate eforturile necesare astfel încât lucrările de construcție a drumurilor sus-numite să deruleze fără întârzieri și a încredințat că va monitoriza personal mersul acestora.
Acesta însă nu este un caz singular. La finele anului trecut, în cadrul unei ședințe a premierului Ion Chicu cu responsabilii tehnici și managementul ONUR, compania a abordat problema ”gropilor de împrumut” pentru alimentarea șantierului de construcție a drumului M3 Porumbrei – Cimișlia cu argilă, necesară pentru lucrările de terasament.
Atunci premierul a dispus ca să fie realizată o evaluare amplă pe toate șantierele de reabilitare a drumurilor din țară „pentru a aprecia obiectiv capacitatea actuală a sectorului de construcții și a statului de a asigura implementarea proiectelor mari de dezvoltare a infrastructurii”. Rezultatele acestei evaluări şi măsurile luate nu au fost anunţate.
Contracte de peste 100 milioane euro
De notat că Onur Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret ve Sanayi AŞ a câştigat anul trecut mai multe contracte de construcţi şi reabilitare a drumurilor din Moldova în valoare de circa 125 milioane de euro:
Construcția drumului M3 Porumbrei – Cimișlia, sector km 0+000 – km 19+010 în valoare de circa 30 milioane euro, finanțat de Banca Europeană de Investiții;
Construcția drumului M3, ocolirea or. Comrat, sector km 0+000 – km 18+263 cu o lungime totală de 37,27 kilometri și valoare totală de peste 59 milioane de euro. finanțate de Banca Europeană de Investiții;
Reabilitarea a două sectoare din drumul R6 Chișinău-Orhei-Bălți, cu o lungime de 30 kilometri: centura de ocolire a orașului Sângerei și un segment de drum de la Sângerei și până la Sărăteni, care au o valoare de 19,36 milioane euro și de 16,65 milioane euro, finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.